Iar răspunsul Serviciului Construcții şi Urbanism e următorul: „Puteți solicita realizarea unui garaj pe un teren proprietate privată, numai în condiţiile în care puteţi face dovada unui drept real asupra terenului, conform prevederilor art.1*din Legea nr. 50/1991, republicată: <Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare (…) la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil (…)”. Cei interesați să-și ridice garaje pe terenuri proprietate privată, pentru că pe cele publice nici nu mai poate fi vorba, sunt îndreptați spre Serviciul Autorizări Construcții din Primărie, camera 46.
Vor garaje care să nu mai fie demolate
Vor garaje care să nu mai fie demolate
Reactualizat la:
Cad garajele, unul câte unul, în cartierele din Arad. Şi, în timp ce construcţiile provizorii sunt puse la pământ chiar de cei care le deţin, la cererea Primăriei Arad, arădenii visează la garaje care să le aparțină întru totul și pe care nimeni să nu le mai dărâme. Că aşa stă treaba o demonstrează chiar şi întrebările adresate Municipalităţii pe pagina oficială a acesteia. Unul dintre arădeni întreabă: „dacă se mai poate elibera autorizaţie de construcţie garaj pe teren privat?”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.
UT Arad
FCSB merge în marea finală, după ce arădenii au condus 3-1, dar au pierdut 6-4!
Local
BRAŞOV. Trei elevi seminarişti arădeni au reprezentat judeţul la Olimpiada Națională de Religie pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe din cuprinsul Patriarhiei Române, recent desfăşurată în Cheile Grădiștei, Brașov.
ARADON Sport local
ARAD. Runda cu numărul 5 din play-outul Ligii 3 la fotbal a programat alte două derby-uri arădene cu implicaţii în partea inferioară a clasamentului. Pe lângă eşecul celor de la ACB Ineu, scor 2-3, în deplasarea de la Periam.
România
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.
România
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro), informează Loteria Română.
ARADON Sport local
ARAD. Faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar-Cupa Tymbark Junior Under 10, Fete și Băieți, are loc luni, 30 aprilie, de la ora 10, pe terenul Şega.
Citiți principiile noastre de moderare aici!