Aradul, pe Radarul Pădurilor

De Alin Gherasim
3Comentarii
Aradul, pe Radarul Pădurilor
© Transporturile de lemn, verificatre prin Radarul Pădurilor FOTO: JA
Chiar dacă stăm mult mai bine decât mare parte din restul ţării, şi în Arad au fost efectuate sute de apeluri la 112 pentru transportul lemnelor.

Lemnul, „aurul verde” al României, a intrat de ani de zile în atenţia „băieţilor deştepţi”, români sau străini, care au defrişat mii de hectare de păduri şi au vândut lemnele pe averi uriaşe. Din fericire, dacă putem spune aşa, parcă Aradul nu a picat groaznic în plasele hoţilor (legali sau ilegali) de lemn. Parcă ocoalele noastre silvice sunt mai atente cu averea pe care o au în administrare. Sau afacerile sunt atât de bine ascunse, încât ies foarte greu la suprafaţă. Oricum ar fi, şi judeţul nostru a ajuns pe lista celor în care au fost depistate tăieri ilegale de arbori. Şi nu câteva, ci sute. Potrivit unor date obţinute de Greenpeace România de la Ministerul de Interne, în anul 2015, în judeţul Arad au fost înregistrate 562 de infracţiuni de tăieri ilegale de arbori. Dar, de cele mai multe ori, în plasa oamenilor legii au căzut „peştii mici”, oameni simpli prinşi cu 2-3 arbori în pădure sau în căruţă, arbori ce urmau să fie folosiţi la încălzirea locuinţelor infractorilor sau urmau să fie vândute pe câteva zeci de lei. În 2015 nu a fost mediatizat nici un caz de tăieri ilegale uriaşe în Arad. Că nu or fi fost asemenea cazuri, că or fi fost ascunse publicului, asta nu putem să ştim. Pentru că informaţiile venite dinspre Inspectoratul de Poliţie Arad, când vine vorba de tăieri ilegale de lemne sunt vagi şi, după cum precizam, se referă doar la acei tăietori prinşi cu un arbore în pădure.

Cu toate acestea, la un moment dat, Ministerul Mediului a dat semne că vrea să pună semnul „Stop” în faţa tăierilor ilegale. Aşa că a inventat „Radarul Pădurilor”. Mai precis, oamenii care aveau suspiciuni referitoare la un transport de lemne sunau la 112, iar acolo era verificat numărul de înmatriculare al autovehiculului care transporta lemnele respective. Teoretic, în numai câteva minute se putea afla dacă respectivul vehicul are autorizaţie de transport de lemn sau dacă transportă ilegal. Tot teoretic, transportul era oprit în trafic de către poliţiştii rutieri care verificau documentele de însoţire a lemnului. Însă nici acest „radar” nu pare că îşi face treaba cum trebuie. Pentru că au apărut nenumărate sesizări referitoare la faptul că poliţiştii care trebuiau să verifice transportul de lemne veneau şi îl amendau pe cel care făcea apelul, oamenii legii fiind mână în mână cu „mafia lemnului”. Încă o dată, la Arad nu a fost mediatizat niciun astfel de caz.

Apeluri la 112

Dar şi din Arad au fost date telefoane la 112 pentru verificarea transporturilor de lemne. Informaţia ne-a fost furnizată tot de către cei de la Greenpeace România. În anul 2015, în judeţul Arad au fost efectuate 174 de apeluri care au avut ca ţintă „Radarul Pădurilor”. Mai precis, 174 de arădeni au sesizat faptul că au observat pe drumuri transporturi suspecte. Verificările poliţiştilor au scos la iveală faptul că, în urma celor 174 de apeluri, au fost identificate 33 de transporturi ilegale de lemne, reprezentând un procentaj de aproximativ 20 la sută din totalul apelurilor efectuate. Aşadar, 33 de transporturi ilegale, însumând sute de metri cubi de lemn „furat” din pădurile arădene au ajuns în plasa oamenilor legii. În toate cazurile au fost întocmite dosare de cercetare penală, însă finalitatea acestor dosare este greu de stabilit. Pentru că procedurile juridice fac aproape imposibilă urmărirea unui dosar, de la întocmirea lui şi până la trimiterea (sau netrimiterea) în judecată a infractorului.

Simţul civic

Cu toate acestea, trebuie apreciat simţul civic al celor 174 de arădeni care au anunţat posibile transporturi ilegale de material lemnos.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor