Arest la domiciliu pentru gruparea „Fozi”

De Ioana Costas
3Comentarii
Judecătorii au decis să trimită inculpaţii în arest la domiciliu
Judecătorii au decis să trimită inculpaţii în arest la domiciliu
Gruparea care a furat biciclete de peste 620.000 de euro dintr-un depozit din Belgia, trimisă în arest la domiciliu.

Arestaţi preventiv în luna aprilie după ce au furat 371 de biciclete din Belgia (pe care le-au vândut – o parte în Italia, iar cealaltă parte a fost încărcată într-un TIR cu destinaţia România), mare parte din gruparea condusă de Fazekaş Ştefan a fost trimisă în arest la domiciliu. Mai exact, în afară de Tătar Pavel şi Spătar Ovidiu Sergiu (care nu sunt de găsit, fiind arestaţi în lipsă), toţi ceilalţi membri ai grupării, adică Fazekaş Ştefan, Martinovici Valentin Emil, Barna Marius Lucian, Miron Constantin, Toth Mihai Adrian, Baciu Bogdan Petru, Şteţ Vasile şi Costea Flavius Traian au fost trimişi din arestul Poliţiei în arest la domiciliu. Hotărârea a fost luată luni, 13 iulie, de Tribunalul Arad. Reprezentanţii instituţiei ne-au declarat că instanţa a verificat temeinicia şi legalitatea măsurii preventive şi a înlocuit măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. Dosarul în care inculpaţii sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat se află încă în camera preliminară. Gruparea a fost destructurată de procurorii DIICOT Arad în luna aprilie.

Le-au furat într-o singură noapte

Potrivit unui comunicat al DIICOT se arată că: „La începutul lunii martie 2015 numiţii F.Ş., S.O.S., T.P., M.V.E., T.M.A. şi B.B.P. au iniţiat/constituit un grup infracţional organizat la care au aderat/sprijinit numiţii B.M.L., M.C., Ş.V., R.G. şi B.I., având ca obiect comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului, iar în noaptea de 28 spre 29 martie 2015, susnumiţii, în diverse forme de participaţie (autorat/complicitate), mascaţi, prin efracţie şi escaladare au pătruns în incinta depozitului SSG Europe Distribution din localitatea Aubage – Belgia, aparţinând firmei Scott Sports Belgium, de unde au sustras un număr de 371 de biciclete, în valoare totală de 649.102,73 CHF (620.316,97 de euro)”.

Recuperate

Potrivit DIICOT Arad – care a destructurat gruparea cu ajutorul poliţiştilor din cadrul – Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Arad, inculpaţii şi-au organizat activitatea infracţională pe teritoriul României, iar participanţii sunt doar cetăţeni români. Din cele 371 de biciclete furate de inculpaţi au fost recuperate 235.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor