Obişnuinţa unui bărbat din Păuliş, în vârstă de 47 de ani, care conducea fără permis, l-a băgat după gratii. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au anunţat faptul că poliţiştii de la Secţia 7 Rurală Lipova au decis să îl reţină pe suspect pentru 24 de ore, după care judecătorii au decis să îl aresteze preventiv pentru 30 de zile. Motivul? Bărbatul a fost prins de două ori în numai trei zile conducând fără a avea permis. Mai mult decât atât, într-una dintre dăţi, „şoferul” conducea şi sub influenţa băuturilor alcoolice. „La data de 20 mai, un bărbat de 47 de ani, din Păuliș, a fost depistat în trafic în timp ce conducea pe raza aceleiași localități un autoturism fără a deține permis de conducere. Același bărbat a fost depistat la data de 22 mai, pe raza localității Ghioroc, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,97 mg./l. alcool pur în aerul expirat. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Lipova cu propunerea de arestare preventivă, fiind cercetat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile”, au anunţat cei de la IPJ Arad.
Arestat, după ce a fost prins fără permis
Arestat, după ce a fost prins fără permis
Reactualizat la:
Un bărbat de 47 de ani a fost arestat preventiv, după ce a fost depistat de două ori în trei zile conducând fără permis.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Profesorul Corneliu Pădurean, apreciat istoric arădean, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 71 de ani.
România
Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei s-a descătușat după victoria cu Oțelul. „Mă simt foarte bine aici pentru că sunt iubit. Orice antrenor își dorește o astfel de atmosferă cum e la Arad”.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
6
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
Citiți principiile noastre de moderare aici!