Atac Anonymous la Poliția Locală și… primarul Aradului

De Valentin Goran
Reactualizat la:
22Comentarii
Atac Anonymous la Poliția Locală și… primarul Aradului
Un arădean de 34 de ani și-a pus o mască pe față, și-a oprit Audi-ul pe platoul de la Kilometrul 0 și l-a atacat pe angajatul Poliției Locale Arad.

Atacul demn de filmele de acțiune americane s-a consumat vineri, 14 iulie, în jurul orei 5:00, nu oriunde, ci chiar la Kilometrul 0. Este vorba de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, care l-a atacat fizic pe angajatul Poliției Locale Arad pus să păzească intrarea în Primăria Arad. De ce spunem că atacul este ciudat? Deoarece atacatorul, pe lângă faptul că purta renumita mască a hacker-ilor „Anonymous” când l-a atacat pe polițistul local și-a lăsat autoturismul Audi A6, cu care a venit, pe platou și a fugit. E lesne de înțeles că a fost prins la scurt timp, fiind reperat după numărul de înmatriculare al mașinii. Iată ce ne spun polițiștii locali despre incident: „angajatul nostru a fost atacat de un bărbat care purta pe figură o mască a grupării internaționale de hackeri Anonymous și care, ulterior, a proferat o serie de injurii și amenințări la adresa primarului Aradului și a familiei acestuia”.

A abandonat automobilul și a fugit

„Atacatorul în vârstă de 34 de ani, D.F., a năvălit pe platoul din fața Palatului Administrativ cu automobilul marca Audi A6 aparținând fostei sale soții. Cu masca pe figură, arădeanul a pătruns în incinta instituției, unde l-a bruscat pe angajatul Poliției Locale Arad și, ulterior, a fugit de la fața locului abandonând automobilul pe platoul din fața Primăriei. Incidentul a fost semnalat atât la numărul unic de urgență 112, cât și la numărul dispeceratului Poliției Locale Arad. Ulterior, automobilul a fost ridicat din fața Palatului Administrativ de angajații Serviciului Parcări din cadrul Primăriei Municipiului Arad și, mai apoi, transportat și depus la depozitul destinat autovehiculelor ridicate de pe raza municipiului, situat pe strada Dosoftei FN din cartierul Micălaca. În ceea ce îl privește pe atacator, acesta a fost identificat și urmează să dea socoteală pentru inexplicabilul său gest. În acest sens, Inspectoratul Județean de Poliție Arad a preluat cazul, în vederea continuării cercetărilor”, a declarat Monica Tulcan, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Arad.

FOTO: C.C. FOTO: C.C. ©

UPDATE. Bărbatul a revenit, vineri dimineața, la primărie.

Vineri, 14 iulie, în jurul orei 10:30, bărbatul care „a vizitat” în noaptea de joi spre vineri Palatul Administrativ al Aradului, a revenit. Acesta a pătruns în holul instituției, unde a aruncat o plasă plină cu resturi menajere de hârtie. La reacția polițiștilor locali din interiorul Palatului Administrativ, bărbatul s-a urcat pe o bicicletă, încercând să scape.

Polițiștii locali, aflați pe urmele lui, l-au găsit în curtea imobilului de pe Bulevardul Revoluției, numărul 70 (vis-a-vis de Primărie), unde distrugea ferestre și…frigidere. A fost reținut, încătușat și dus la Spitalul de Psihiatrie. Refuzând să rămână internat după investigații, acesta a fost, totuși, reținut în continuare. Întrucât pe numele acestuia fuseseră făcute plângeri de ultraj și distrugere, polițiștii de la „Locală” l-au predat Poliției Municipiului Arad, unde bărbatul va fi cercetat.


UPDATE 2. “Anonymous” din Primărie, cu dosar penal
Potrivit ultimelor informații venite dinspre PolițiaMunicipiului Arad, bărbatul implicat în incidentele de joi noaptea și vineri dimineața s-a ales cu dosar penal. Acesta este acuzat de ultraj, distrugere și tulburarea liniștii publice, pe numele său fiind formulată propunerea de arestare preventivă.



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor