Atentionare de calatorie in Ungaria

De Ioana Costas
2Comentarii
Atentionare de calatorie in Ungaria
Ministerul Afacerilor Externe a emis o informație de călătorie în ceea ce privește unele regiuni ale țării vecine, Ungaria, care se află, miercuri, sub cod roşu de ploaie şi vânt. Sunt așteptate rafale de vânt cu viteze de peste 100 – 110 km/h, grindină sub 2 cm și precipitații de peste 30-40 litri/m² în 24 de ore.

BUCUREȘTI. „Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Ungariei asupra faptului că Institutul Naţional de Meteorologie din Ungaria a emis cod roşu de ploaie şi vânt pentru următoarele judeţe din centrul, sud-vestul şi nord-vestul Ungariei: Győr-Moson-Sopron, Fejér, Komárom-Esztergom, Somogy, Veszprém şi Pest – inclusiv Budapesta – valabil pentru data de 22 octombrie 2014”, se arată în informarea ministerului.

Potrivit sursei citate, în aceste regiuni, vântul va atinge viteze de peste 70 – 80 km/h, fenomen însoţit de ploi abundente, înregistrându-se precipitaţii de peste 30 – 40 litri/m² în 24 de ore şi grindină sub 2 cm diametru. După trecerea frontului atmosferic rece, favorabil producerii grindinei, vântul se va intensifica, ajungând să atingă, în rafale, viteze de peste 100 – 110 km/h în timpul serii şi al nopţii de 22 spre 23 octombrie 2014. Judeţele Baranya, Bács-Kiskun, Heves, Nógrád, Tolna, Vas şi Zala se vor afla, în acelaşi interval de timp, sub cod portocaliu de ploaie şi vânt, în aceste regiuni viteza maximă a vântului, în rafale, fiind preconizată a atinge 90 km/h, iar precipitaţiile se vor situa în jurul valorii de 20 – 30 litri/m² în 24 de ore.

Restul teritoriului Ungariei se află sub atenţionare de cod galben de vânt şi ploaie, cu viteze maxime ale vântului de 70 km/h şi precipitaţii de 20 litri/m² în 24 de ore.
Aceste coduri sunt valabile până la data de 23 octombrie 2014. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte site-urile de specialitate şi să urmărească site-ul MAE, la rubrica „Sfaturi, alerte de călătorie” (http://www.mae.ro/travel-alerts) pentru informaţii actualizate, înainte de a se deplasa în străinătate.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor