Iată reacția unei arădence (exprimată pe o rețea de socializare) care a rămas de dragul muzicii până la ultima notă:
„Aseară, la Arad, opera TOSCA (Giacomo Puccini). Locul bine ales – Cetatea Aradului, public, peste așteptări, doar temperaturile nu au fost prevăzute. Odată cu noaptea s-a lăsat și frigul, așa că nu toată lumea a reușit să îndure cele trei acte până la capăt. Bine era ca pauzele să fie încălzite cu un ceai, mai ales că jandarmii procedează astfel ori de câte ori își deschid porțile cetății. Dar nu e vina lor de astă dată. Pretextul pentru organizarea evenimentului în mijlocul toamnei poate fi faptul că tot într-o zi de octombrie, însă1899, s-a decis ca premiera să aibă loc la Roma, la Teatrul Constanzi. TOSCA a fost interpretată atunci de soprana română Hariclea Darclée. Piesa originală scrisă de Victorien Sardou a fost produsă în 1887 la Paris și văzută de Giacomo Puccini în Milano, în 1887, cu TOSCA jucată de Sarah Bernhardt. Actualul afiș, realizat excelent, din câte știu, de Gombos Wilhelm Doru, îl reproduce pe cel original, cu excepția jandarmilor din fundal care se justifică prin aceea că este un eveniment dedicat Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații. Așadar, felicitări ARAD, și la cât mai multe evenimente în cetate!” .
Au îndurat frig de dragul operei
Au îndurat frig de dragul operei
Mii de arădeni au fost prezenți joi seara în Cetatea Aradului la deschiderea stagiunii Filarmonicii arădene. În ciuda temperaturii scăzute de afară, spectatorii au rezistat, unii dintre ei, trei ore în frig pentru a asculta până la capăt opera lui Puccini, „Tosca” . O parte au renunțat din cauza frigului să mai rămână în Cetate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Fostul ministru al apărării britanic, Ben Wallace, a avertizat cu privire la sugestiile referitoare la îngheţarea războiului din Ucraina, într-un interviu în care a vorbit despre perspectivele acestui conflict cu Rusia, relatează vineri dpa.
Mapamond
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit vineri cu ministrul chinez de externe, Wang Yi, la Beijing pentru discuţii cu privire la o serie de probleme complexe, inclusiv tensiunile din ce în ce mai mari cu privire la sprijinul Chinei pentru invazia Ucrainei de către Rusia, informează Reuters şi AFP.
Local
Profesorul Corneliu Pădurean, apreciat istoric arădean, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 71 de ani.
România
Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei s-a descătușat după victoria cu Oțelul. „Mă simt foarte bine aici pentru că sunt iubit. Orice antrenor își dorește o astfel de atmosferă cum e la Arad”.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
7
România
Parchetul General a anunţat oficial, joi, punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
1
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!