Au votat pentru neimpozitarea pensiilor

De Simion Todoca
9Comentarii
Au votat pentru neimpozitarea pensiilor
© Au votat pentru neimpozitarea pensiilor
Deputaţii arădeni sunt de acord cu eliminarea impozitului pe pensii sub 2.000 de lei.

Parlamentul a votat în plen proiectul de lege privind neimpozitatea pensiilor sub 2.000 lei și eliminarea CASS pentru toate pensiile. Potrivit legii care era în vigoare, doar vârstnicii cu pensii de până în 1.000 de lei erau scutiţi de impozitul pe venit. De acum, toţi cei care au pensii între 1.000 şi 2.000 de lei lunar vor rămâne cu diferenţa de 16 procentaje, plus 5,5% din CASS – în total 21,5%. În cazul celor cu pensii peste 2.000 de lei, procentajul de creştere va fi ceva mai mic, suma cu care pensia depăşeşte pragul de 2.000 lei fiind în continuare impozitată.

Cum au votat arădenii

Conform regulii, valabilă pentru toate partidele, aşa cum s-a decis de către conducerile acestora. Aşadar, deputaţii arădeni ai puterii şi opoziţiei au votat „pentru”, cu precizarea că PNL a susţinut eliminarea impozitului pentru toate pensiile, iar UDMR a avut un amendament care prevedea scutirea de impozitare a tuturor pensiilor pentru limită de vârstă şi impozitarea pensiilor speciale. Ambele amendamente au fost respinse, majoritatea invocând lipsa de sustenabilitate.

„Mi se pare firesc ca de aceste beneficii să aibă parte toți pensionarii, nu doar un anume segment. Toți acești oameni au contribuit de-a lungul desfășurării activităților profesionale la bugetul de stat, prin urmare ar fi corect față de ei să nu existe diferențieri. Noi, cei din PNL, dorim să facem opoziție contructivă în beneficiul românilor, nu să purtăm războaie și răfuieli politice” declară deputatul PNL, Glad Varga. În schimb, deputatul USR Arad, Sergiu Vlad, spune doar că „votul este secret” şi că „la şedinţa de grup am pledat pentru vot pozitiv, dar scorul a fost de 17 la 16 împotrivă. Cum am votat în plen, nu vă pot spune”.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor