Totuşi, deşi nimeni nu o spune răspicat, noua autostradă afectează foarte grav oraşul Nădlac, localitate care efectiv gravitează în jurul punctului de trecere a frontierei de pe DN 7. Cu un ochi ce râde şi altul care plânge, Vasile Ciceac, primarul din Nădlac, a declarat că „autostrada înseamnă pentru noi decongestionarea traficului greu de pe strada Independeţei şi un confort şi o linişte în plus pentru nădlăcani. Dar, totodată, are şi o parte negativă. Vor dispărea foarte multe locuri de muncă, va fi ceva similar cu ce s-a întâmplat în 2007, când am intrat în Uniunea Europeană. Totuşi, nu trebuie să disperăm pentru că şi atunci nădlăcanii s-au adaptat şi şi-au căutat alte locuri de muncă”, a spus Ciceac. Optimismul acestuia este, însă, pe bună dreptate moderat. Iar aceeaşi situaţie, dar nu la un asemenea nivel, va fi şi în oraşul Pecica, acolo unde zeci de magazine, alimentări, benzinării, spălătorii auto sau vulcanizări trăiesc de pe urma şoferilor de TIR-uri. Odată ce aceştia nu mai circulă prin localităţile respective, societăţile rămân fără obiectul de activitate.
Autostrada, cu bune şi rele pentru nădlăcani
Deschiderea întregii autostrăzi dintre Arad şi Nădlac şi, mai departe, spre Occident, odată cu deschiderea noului punct de frontieră dintre Nădlac şi Csanadpalota, este un lucru pozitiv din aproape toate punctele de vedere.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
UT Arad
Suporterii peluzei "Cătălin Hâldan" îndeamnă fanii lui Dinamo să cumpere bilete lângă sectorul galeriei oaspete.
România
La finalul acestui an, lucrările pe tronsonul autostrăzii A1 Margina – Holdea sunt realizate în proporție de aproape 50%, activitatea desfășurându-se simultan în toate galeriile celor două tuneluri de pe traseu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!