Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, împreună cu reprezentanți din conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a verificat stadiul lucrărilor pe Autostrada Nădlac — Deva.
În acest moment, pe Lotul 2 al porţiunii dintre Lugoj şi Deva (28 km), gradul de execuție este de peste 52%. Pe acest tronson, în luna decembrie, vor fi deschiși circulației 15 km, iar ceilalți 13 km vor rămâne în execuție. Astfel, se va putea circula neîntrerupt pe autostradă din dreptul localității Margina (județul Timiș), până la Vama Nădlac.
Pe Lotul 3 (21 km), execuția lucrărilor s-a realizat în proporție de peste 70%, iar pe Lotul 4 (22 km), progresul fizic este de aproape 50%.
„Constat un progres notabil, de la ultima mea vizită, pe aceste șantiere. Antreprenorii au înțeles mesajul meu, iar faptul că 15 km vor fi finalizați până în decembrie 2016 este o dovadă clară a acestei mobilizări”, a precizat, într-un comunicat, Ministrul Transporturilor, aflat în această săptămână într-o vizită în judeţele Arad şi Timiş.
Autostrada Nădlac - Deva mai „primeşte” 15 km
Autostrada Nădlac - Deva mai „primeşte” 15 km
De luna viitoare, vor fi deschişi circulaţiei încă 15 km din autostrada Nădlac - Deva, putându-se circula neîntrerupt din dreptul localității Margina (județul Timiș), până la vama arădeană.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
Local
Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" (UAV) Arad, care a fost inaugurat vineri, se află într-o clădire istorică reabilitată cu şase milioane de euro, în care în urmă cu peste un secol a funcţionat prima şcoală evreiască din Transilvania.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Local
Hoțul nu a fost deocamdată identificat, el reușind să fugă la vederea echipajului Poliției Locale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!