„Avram Iancu și Țebea sunt simbolurile unității”

De Andreea Pintea
6Comentarii
„Avram Iancu și Țebea sunt simbolurile unității”
Asociaţia pentru Reformă Civică şi Democraţie, prin președintele Samuel Caba, va fi prezentă la manifestările de la Țebea.

ARAD. Liderul ARCD Arad, Samuel Caba, va fi prezent pe 9 septembrie la Țebea, pentru a participa la Serbările Naționale dedicate eroilor transilvăneni, ostașilor români căzuți în 1848-1849 și în 1919 pentru libertate.

„Fiind în Anul Centenar al Marii Uniri de la 1918, la Țebea ne reamintim că România s-a construit pe jertfă și sânge iar Craiul Avram Iancu este eroul nostru al tuturor românilor, un adevărat model pe care-l comemorăm cinstindu-i memoria. Ne (re)amintim că pe 11 septembrie 1872 a murit la Baia de Criș și a fost înmormântat pe 13 septembrie la Țebea, cu participarea a 30 de preoți ortodocși și o imensă mulțime de români, Avram Iancu (1824-1872), eroul revoluției românilor din Transilvania de la 1848, erou al nației române! A fost asemănat de celebri scriitori străini cu Andrea Haffer, țăranul luptător din Alpii Tirolezi sau cu Empecinado, eroul apărător al țărănimii spaniole în luptele contra armatelor lui Napoleon”, punctează Samuel Caba.

Președintele ARCD mai amintește și de influența lui Avram Iancu în cultura vremii: „Celebrul pictor Barbu Iscovescu ni-l înfățișează într-un tablou (portret) în ulei (pe dimensiunile 0,372 / 0,272 m). L-a impresionat pe revoluționarul Nicolae Bălcescu scăpat de poliția austriacă. Lucian Blaga a făcut din Avram Iancu o «temă a meditațiilor» sale filosofice așa cum și Geo Bogza se va inspira în opera sa având ca model figura legendarului erou al Munților Apuseni”.

Prezența lui Iancu la Arad

Samuel Caba a amintit și de prezența lui Avram Iancu la Arad, „pe 7 august 1850, când, în drumul său spre Viena a poposit la Ospătăria «Mielul Negru» (situată pe actualul Bd. Revoluției) la intersecția cu str.I.C.Brătianu. Aici s-a întâlnit cu Episcopul Aradului, Ion Raț cu care a avut convorbiri despre situația românilor din Transilvania. Tot la 1850 (pe 24 aprilie) la Cuvin, s-a organizat o mare adunare populară la care a participat și Avram Iancu”.

„Acum, la 100 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor, la Țebea suntem mândri de trecutul glorios și de eroii noștrii pe care-i cinstim pentru eternitate”, a concluzionat Caba.

Taguri: , ,


6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor