„Această sală are o importanţă istorică extraordinară. Aici, Iuliu Maniu şi alţi reprezentanţi care doreau unirea Transilvaniei cu România au purtat negocieri cu reprezentanţi ai Guvernului maghiar. Negocierile au fost purtate cu aproximativ o lună de zile înaintea înfăptuirii Marii Uniri. Ţinând cont de faptul că am intrat în anul Centenarului, am solicitat de la Guvern fonduri pentru reabilitarea acestei săli. Cererea de finanţare am depus-o în urmă cu şapte luni de zile, dar nu am primit niciun răspuns. Aşa că am decis să căutăm altă sursă de finanţare. În cadrul Programului Interreg România-Ungaria, am identificat o linie de finanţare şi am depus un proiect la care am primit un răspuns afirmativ. Aşadar, sala în care s-a negociat Marea Unire va fi reabilitată din fonduri europene”, a punctat Cionca. Lucrările sunt estimate la aproximativ 100.000 de euro şi vor fi realizate în perioada imediat următoare.
Bani europeni pentru „Sala Unirii”
Bani europeni pentru „Sala Unirii”
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, anunţă că Sala „Iuliu Maniu”, din incinta clădirii de pe Bulevardul Revoluţiei, numărul 81, va fi reabilitată pe fonduri europene.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Clădirea abandonată, în care se aflau două persoane, a ars pe o suprafață de 50 de metri pătrați. Nu s-au înregistrat victime.
Mapamond
Fostul ministru al apărării britanic, Ben Wallace, a avertizat cu privire la sugestiile referitoare la îngheţarea războiului din Ucraina, într-un interviu în care a vorbit despre perspectivele acestui conflict cu Rusia, relatează vineri dpa.
Mapamond
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit vineri cu ministrul chinez de externe, Wang Yi, la Beijing pentru discuţii cu privire la o serie de probleme complexe, inclusiv tensiunile din ce în ce mai mari cu privire la sprijinul Chinei pentru invazia Ucrainei de către Rusia, informează Reuters şi AFP.
Local
Profesorul Corneliu Pădurean, apreciat istoric arădean, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 71 de ani.
România
Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei s-a descătușat după victoria cu Oțelul. „Mă simt foarte bine aici pentru că sunt iubit. Orice antrenor își dorește o astfel de atmosferă cum e la Arad”.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!