Bărbat lovit mortal pe trecerea de pietoni, pe Iuliu Maniu

De Valentin Goran si Diana Dutu
Reactualizat la:
60Comentarii
Bărbat lovit mortal pe trecerea de pietoni, pe Iuliu Maniu
© FOTO: Valentin Goran
Accidentul a avut loc marţi după masa, puţin înainte de ora 16.30, la intersecţia cu strada Ioan Alexandru (fostă Ineului), sensul de mers spre Podgoria. Potrivit martorilor, bărbatul era angajat în traversarea străzii, pe lângă bicicletă.

Un autoturism Ford care venea dinspre Micălaca, pe banda a doua, l-a lovit în plin. Impactul a fost atât de puternic încât pietonul a fost ridicat în aer la o înălţime de aproape trei metri (până la nivelul etajului întâi al Liceului Naţional de Informatică) şi azvârlit în faţă aproximativ 20 de metri, iar bicicleta pe lângă care circula a ajuns între liniile de tramvai.

Un echipaj medical de pe Ambulanţă a efectuat manevre de resuscitare pe carosabil. Din păcate, fără succes. După 40 de minute, a fost declarat decesul bărbatului în vârstă de aproximativ 50 de ani.

Traficul rutier a fost blocat pe o bandă de circulaţie. Poliţiştii efectuează cercetări.


UPDATE: Şoferul vinovat este un poliţist care la momentul producerii accidentului se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că un bărbat de 34 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Iuliu Maniu din municipiu, dinspre Micălaca spre Piaţa Drapelului, ajungând la o trecere pentru pietoni a surprins şi accidentat grav un bărbat de 68 de ani care, în calitate de pieton, se afla în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni, pe lângă bicicletă. Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul alcooltest iar rezultatul a fost 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. La scurt timp de la producerea evenimentului, victima a decedat. În cauză, pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment” – a declarat Lorena Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Potrivit informaţiilor noastre, şoferul care a provocat accidentul este poliţist la Secţia Vlaicu din municipiul Arad.


UPDATE: Poliţistul beat care a ucis un bărbat pe trecerea de pietoni a fost arestat

UPDATE: VEZI AICI filmul accidentului mortal

politist
Florin Fedor, subofiţer la Secţia de Poliţie Vlaicu din municipiul Arad, a fost arestat pentru 30 de zile.Şoferul în vârstă de 34 de ani care, marţi, a accidentat mortal un bărbat care traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, pe lângă bicicletă, va sta după gratii până pe 5 aprilie, inc...


VIDEO: Valentin Goran



60Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor