Cred că toţi am văzut şi am trăit, cu nespusă mândrie patriotică, întâmplarea cu locomotiva trenului în care ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, adunase o droaie de ziarişti. Îi adunase ca să le arate ce bine şi ce repede merge măgăoaia, de la Bucureşti la Braşov, numai că, ghinionul naibii, s-a oprit căruţa-n drum, vorba românului. În termeni tehnici, zice-se că trenul a rămas fără frâne.
La un asemenea ghinion, în orice ţară din lume ar fi fost chemată o altă locomotivă, să tracteze trenul. Sau ar fi fost adusă o echipă de tehnicieni. În orice ţară, dar nu la noi! Căci, brusc, geniul românesc a intra în acţiune, pentru a salva onoarea doamnei ministru. Un nene a intrat sub locomotivă şi, de acolo, cerea scule… Adica, o creangă dintr-un pom, o sârmă de pe marginea drumului şi ceva … scotch! Ce-a făcut, ce n-a făcut, cu un băţ băgat într-un tub, cu un tub legat cu sârmă şi lipit cu scotch trenul a pornit mai departe, fluierând vesel, în vreme ce roşeaţa a reapărut în obrazul doamnei ministru.
Cel care a reparat locomotiva, făcând, practic, din rahat bici, cu care, culmea, a mai şi plesnit, merită felicitările noastre. Dar cel mai calificat mi se pare a fi acel nenea care a avut scotchul – ce om organizat, cât de prevăzător! Câţi dintre noi umblă cu scotchul la purtător?! De aceea, pe omul acesta l-aş vedea ca ministru al Transporturilor, pentru că e capabil şi are spirit organizatoric. Acum, să nu se creadă că aş cere, pentru această întâmplare care a făcut înconjurul lumii, schimbarea din funcţie a Ancăi Boagiu. Doamne, fereşte! Dimpotrivă, pe doamna aş vedea-o în postura de comisar european pentru transporturi, pentru a implementa peste tot în Europa sistemul craca-drotul-scotchul în buna circulaţie a trenurilor de călători. Sigur, asta ar presupune şi o serie de reforme în statele europene, cum ar fi amplasarea unor bucăţi de sârmă pe toate drumurile, dar le putem da sfaturi şi în privinţa asta.
