Cei doi, femeia agresată şi bărbatul, se cunoşteau de aceea el i-a cerut bani. Când ea a refuzat, bărbatul a început să o lovească. A dispărut imediat după ce a bătut-o, iar victima a sunat la 112. „În noaptea de 7 spre 8 iulie, la scurt timp după miezul nopții, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj, în Calea Aurel Vlaicu. La locul intervenției, jandarmii au identificat două femei, una dintre ele prezentând urme de agresiune. Ea a precizat că a fost lovită la nivelul capului și picioarelor, de către un bărbat care, în momentul sosirii echipajului de jandarmerie, nu se mai afla la fața locului. Pe baza semnalmentelor, jandarmii l-au identificat, în scurt timp, pe cel care a săvârșit agresiunea, acesta fiind un bărbat în vârstă de 34 de ani cu domiciliul într-o localitate din județul Arad”, a declarat maiorul Emilia Fînaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad. În acest caz, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.
Bătută pe stradă pentru că a refuzat să-i dea bani
O femeie în vârstă de 35 de ani, care se afla pe stradă în zona stadionului UTA, împreună cu o altă femeie, a ajuns la spital după ce a fost bătută. Individul, un bărbat de 34 de ani, care a lovit-o se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
2
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!