Broșură, cu noua lege, pentru administratorii din Arad

De Valentin Goran
Broșură, cu noua lege, pentru administratorii din Arad
Uniuniea Profesională a Administratorilor din municipiul Arad anunță că administratorii de blocuri pot să achiziționeze o broșură care cuprinde noua lege, Legea 196/2018.

Broșura, ne spun cei de la UPA, conține Legea 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, dar și Ordinul 3103/24 noiembrie 2017, privind reglementările contabile pentru asociațiile de proprietari.
Broșura costă 10 lei
Broșura poate fi cumpărată de la sediul uniunii, strada Lucian Blaga, nr. 21, de luni până vineri, între orele 9.00 – 15.00 (tel. 0257-280853). Prețul unei broșuri este de 10 lei. Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 660 și se va aplica în 60 de zile de la publicare, adică din 28 septembrie.

Din 28 septembrie, în vigoare

Noul cadru legal se va aplica tuturor imobilelor formate din teren cu una sau mai multe construcţii, în care există proprietăţi individuale reprezentate de locuinţe şi/sau spaţii cu altă destinaţie. „Legea stabilește condiţii clare pentru folosinţa, modificarea şi întreţinerea locuinţei, normele de conduită în cadrul condominiului sau principiile de stabilire a cotelor de proprietate comună asupra imobilului”, au declarat cei de la UPA Arad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !