Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit și confiscat bunuri în valoare de 45.000 de lei, pe care un teleormănean a încercat să le introducă în țară fără documente legale. Bărbatul s-a prezentat – pe sensul de intrare în țară – la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în România, cu care tracta o platformă pe care se afla un microbuz înmatriculat în Spania. Împreună cu acesta, în autovehicul mai călătorea și cetățeanul român Vali R., din judeţul Teleorman. La controlul de frontieră, poliţiştii au descoperit în compartimentul marfă al microbuzului care se afla pe platformă diverse bunuri, precum unelte de grădinărit și de uz casnic, motoare de barcă, etc.. În urma cercetărilor s-a stabilit că bunurile aparțin lui Vali R. Bărbatul a recunoscut că bunurile sunt ale sale, dar nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru acestea. „Întreaga de cantitate de bunuri în valoare de 45.000 de lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar Vali R. a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.500 de lei pentru efectuarea de activităţi de comerţ fără îndeplinirea condiţiilor legale”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Bunuri de 45.000 de lei, fără acte, găsite la frontieră
Bunuri de 45.000 de lei, fără acte, găsite la frontieră
Unelte de grădinărit, de uz casnic și motoare de barcă, fără acte de proveniență, în valoare de 45.000 de lei, confiscate la vamă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
4
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!