Burse „Vasile Goldiș” – ȘCOLARIZARE GRATUITĂ și facilităţi sporite la plata taxei de şcolarizare acordate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”

De Daniel Albu
3Comentarii
Burse „Vasile Goldiș” – ȘCOLARIZARE GRATUITĂ și facilităţi sporite la plata taxei de şcolarizare acordate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a deschis Oficiul Permanent de Informare și Înscriere pentru admiterea în anul universitar 2016-2017 (B-dul Revoluţiei nr. 94-96, tel: 0257/280373, e-mail: admitere@uvvg.ro; site:www.uvvg.ro), unde viitorii studenți pot obține informații și se pot înscrie la una, sau mai multe specializări din cadrul celor șase facultăţi.

Oferta academică este generoasă, ea cuprinzând 41 de specializări licenţă (peste 2000 de locuri) şi 24 studii de programe de studii universitare de masterat (peste 1000 de locuri), 27 cursuri postuniversitare de specialitate, Şcoală doctorală în domeniul Medicină şi Biologie şi o Şcoală postdoctorală, care a fost înfiinţată printre primele instituţii de studii postdoctorale din România.

Viitorii studenţi pot opta pentru studii de licenţă şi masterat în domeniile: medicină, farmacie, medicină dentară, tehnică dentară, nutriţie şi dietetică, balneofiziokinetoterapie şi recuperare, biologie, psihologie, ştiinţe ale educaţiei, ştiinţe ale comunicării, limbi moderne aplicate, asistenţă socială, educaţie fizică şi sport, ştiinţe juridice, marketing, contabilitate și informatică de gestiune, economia comerțului, turismului şi serviciilor, administrarea afacerilor, relații internaționale și studii europene, inginerie, silvicultură.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad oferă numeroase facilităţi şi Burse „Vasile Goldiş” – şcolarizare gratuită, absolvenţilor de liceu, promoţia 2016, care obţin la bacalaureat media cuprinsă între 8,50 şi 10 şi care optează pentru programele de studii din Oferta Universităţii cu excepția programelor de Medicină, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, Medicină dentară, Tehnică dentară, Farmacie, Nutriţie şi dietetică. Aceştia beneficiază de şcolarizare gratuită pentru semestrul I al anului I de studiu (Bursa „Vasile Goldiş” ). Bursele acordate sunt nelimitate. Studenţii îşi păstrează bursa de şcolarizare gratuită şi în semestrele următoare în condiţiile promovării tuturor examenelor şi a obţinerii în fiecare sesiune de examene a mediei de minim 9,50.

*Studenţii care provin din casele de copii, orfani de ambii părinţi precum si studenţii cu dizabilităţi (handicap de grad I), care nu depăşesc vârsta de 20 ani la înscrierea in anul I,beneficiază de scutire de la plata taxei de şcolarizare precum și a taxei pentru finalizarea studiilor, pe toată perioada şcolarizării.

*Studenţii care provin din aceeaşi familie, beneficiază fiecare de o reducere de 10 % a taxei de şcolarizare.

*Studenţii înscrişi în anul I de studiu la programele de studii din oferta universităţii cu excepţia programelor din cadrul Facultăţii de Medicină, Medicină dentară şi Farmacie, şefi de promoţie 2016 și olimpicii care au obținut locurile I la olimpiade naționale sau internaționale, beneficiază de şcolarizare gratuită pentru semestrul I al anului I de studiu 2016-2017. Studenţii îşi păstrează bursa, respectiv şcolarizare gratuită şi în semestrele următoare în condiţiile promovării tuturor examenelor şi a obţinerii în fiecare sesiune de examene a mediei de minim 9,50.

*Studenţii care urmează concomitent a doua specializare la nivel licenţă în cadrul universităţii, cu excepția programelor de Medicină, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, Medicină dentară, Tehnică dentară, Farmacie, Nutriţie şi dietetică, indiferent de forma de învăţământ, beneficiază de o reducere de 50 % a taxei de şcolarizare pentru cea de a doua specializare, pe toată perioada şcolarizării.

*Studenţii care urmează a doua specializare la nivel licență, absolvenţi ai UVVG cu diplomă de licenţă, sau absolvenţi ai colegiilor universitare din cadrul UVVG, sau absolvenți ai Colegiului particular ”Vasile Goldiș” Arad, beneficiază de o reducere de 20% a taxei de şcolarizare.

*Studenţii care urmează o specializare la nivel masterat sau curs postuniversitar, absolvenți ai UVVG, beneficiază de o reducere de 25 % a taxei de şcolarizare pe toată perioada şcolarizării.

*Studenții care fac parte din categoria personalului clerical beneficiază de o reducere de 50 % la plata taxei de şcolarizare, precum și a taxei pentru finalizarea studiilor, pe toată perioada şcolarizării.

UVVG pregăteşte studenţi străini şi români, prin liniile de predare, în limba franceză şi limba engleză, pentru domeniul de licenţă: Sănătate la specializările Medicină din cadrul Facultăţii de medicină şi, în limba engleză, pentru specializările: Administrarea Afacerilor, Informatică, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Informatică şi Inginerie.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor