Cabană din Ghioroc, scoasă la licitaţie de Fisc

De Diana Dutu
8Comentarii
Cabană din Ghioroc, scoasă la licitaţie de Fisc
Deşi imobilul a fost evaluat la 1.286.698 lei, după opt licitaţii ratate preţul a scăzut la jumătate.

Serviciul Fiscal Orăşenesc Lipova din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad scoate la valorificare prin licitaţie publică bunul imobil al debitorului S.C. „Konak Imobiliare” S.R.L, constând dintr-o cabană turistică rurală situată în localitatea Ghioroc. Cabana a fost construită între anii 2008–2011, din cărămidă. Are parter şi mansardă, în suprafaţă totală de 589 mp. E compusă din sală recepţie, sală servire restaurant, bucătărie, piscină interioară, zece camere duble şi teren aferent în suprafaţă de 1.712 mp (inclusiv clădirea).

Preţul de evaluare al imobilului a fost stabilit la 1.286.698 lei, dar în urma organizării a opt termene de licitaţii, acesta a scăzut la 643.349 lei (exclusiv TVA).

„Accesul la cabană se poate realiza de pe DN7 dinspre direcţia Deva şi Arad şi DJ 708 C care este asfaltat. Imobilul se pretează foarte bine pentru turismul de week-end şi pentru organizarea de evenimente, precum şi pentru alte activităţi. Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa la Serviciul Fiscal Orăşenesc Lipova, strada Nicolae Bălcescu nr.5, telefon 0257-562597, interior 209” – precizează reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor