Calaul lui Nadal joaca cu Copil

De Dan Lazar
Marius Copil
Marius Copil
Arădeanul Marius Copil îl întâlneşte în primul tur la Geneva Open pe cehul Lukas Rosol, numărul 81 ATP şi jucătorul care l-a eliminat pe Rafael Nadal la Wimbledon, ultimul turneu jucat de iberic în acest an.

Oraşul elveţian Geneva este gazda unui tuneu de tenis din cadrul Circuitului ATP Challenger, dotat cu premii în valoare de 64.000 de euro plus ospitalitate. Printre tenismenii prezenţi la startul Geneva Open se află şi arădeanul Marius Copil (22 de ani; locul 171 ATP), care se va duela în turul inaugural cu favoritul numărul 2, cehul Lukas Rosol, cel care l-a învins pe Rafael Nadal la Wimbledon, de atunci spaniolul părăsind terenul de tenis datorită unei probleme medicale, urmând a reveni la începutul anului viitor.

Rosol şi Copil s-au întâlnit de două ori, de fiecare dată impunându-se cehul în vârstă de 27 de ani. Ambele dispute au avut loc anul trecut, prima în turul doi al calificărilor de la French Open, scor 4-6, 6-3, 6-4, iar a doua în întâlnirea de Cupa Davis de la Bucureşti, 5-0 pentru cehii care sunt acum în finală, scor 6-4, 7-6(2).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !