Primăria a inaugurat, în urmă cu trei săptămâni, drumul spre cetate, lung de aproape cinci kilometri, iar de atunci numărul turiştilor a început să crească simţitor, anunţă Mediafax.
„Înainte era un drum de pământ, realizat în anii 70 pentru releul de radio și televiziune, dar nu se putea parcurge decât cu mașini de teren. Imediat ce am finalizat asfaltarea, practic am fost luați cu asalt de turiști, pentru că am început să promovăm pe rețelele de socializare posibilitatea de acces la cetate”, a spus Bot. Iar numărul tot mai mare al turiştilor se simte şi la Muzeul Memorial „Ioan Slavici”, mai anunţă Mediafax.
Cetatea Şiria, sub asaltul turiştilor
Cetatea Şiria, sub asaltul turiştilor
Reactualizat la:
Valentin Bot, primarul comunei Şiria, spune că cetatea Şiria a fost luată cu asalt de turişti imediat ce drumul care face legătura între localitate şi edificiul istoric a fost modernizat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
ADR Vest a lansat o platformă prin care orice persoană are acces la informații legate despre proiectele implementate cu fonduri europene.
Local
Un cetățean italian de 58 de ani, care avea emis pe numele său un ordin de protecție și avea montată o brățară de monitorizare electronică, a fost plasat în arest la domiciliu după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul.
Local
Copiii de la Centrul de Zi Nădlac şi tinerii voluntari ai Subfilialei de Cruce Roșie din oraş au confecţionat împreună decorațiuni care vor împodobi cortul de la târgul de Crăciun din fața primăriei.
Advertorial
Endometrioza, o afecţiune ginecologică tot mai frecvent diagnosticată la femei cu vârste între 20 şi 50 de ani, rămâne una dintre cele mai dureroase şi greu de identificat boli. Specialiştii Endo Institute Timişoara, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria atrag atenţia că întârzierea diagnosticului și tratamentului pot duce la complicaţii serioase, inclusiv infertilitate.
Local
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa campioanei olimpice, mondiale şi europene la spadă, Ana-Maria Brânză.
Citiți principiile noastre de moderare aici!