La finalul confruntării, Roland Nagy și-a pus la colț elevul: „Va suporta consecințele, mai ales că le-am spus tuturor că astfel de lucruri nu trebuie să se întâmple. Chiar dacă, poate, avem dreptate să fim supărați pe arbitri sau adversari, nu ne putem comporta oricum. În plus, un jucător ca și Chindriș trebuie să fie un exemplu pentru cei tineri. De la el și alți fotbaliști cu experiență avem pretenții mai mari”.
Chindriş, tras de urechi
Chindriş, tras de urechi
Reactualizat la:
La mijlocul primei reprize a amicalului dintre UTA şi Nyíregyháza (scor 1-1), arbitrul Cătălin Iova l-a eliminat de pe teren pe Marius Chindriș pentru injurii. Astfel, conform protocolului, cel mai constant mijlocaș al UTA-ei în stagiunea precedentă a fost înlocuit cu Jorza.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!