Potrivit ultimelor date actualizate, în barcă se aflau 12 persoane: 6 adulți și 6 copii. Dintre aceștia 2 adulți și 2 copii sunt dați dispăruți. Potrivit ISU Arad, dintre cele 8 persoane care au ieșit din apă 6 sunt în județul Arad – fiind vorba de 3 copii și 3 adulți, iar starea lor medicală este bună. Pe partea cu județul Timiș au ieșit 2 persoane, 1 adult conștient (o femeie) și 1 copil (3 ani) care se pare că nu ar fi răspuns manevrelor de resuscitare.
Local
DRDP Timişoara, care supervizează lucrările la centura de est a Aradului, a anunţat stadiul proiectului.
UT Arad
BUCUREȘTI. Meciul anului pentru Academia UTA se joacă duminică, de la ora 11, la baza sportivă ARCOM, aflată în proprietatea celor de la FCSB.
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
6
Local
Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" (UAV) Arad, care a fost inaugurat vineri, se află într-o clădire istorică reabilitată cu şase milioane de euro, în care în urmă cu peste un secol a funcţionat prima şcoală evreiască din Transilvania.
3
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Local
Hoțul nu a fost deocamdată identificat, el reușind să fugă la vederea echipajului Poliției Locale.
1