Consilierii nu s-au stresat prea mult cu greva de la Filarmonică, deşi au etichetat-o drept cel mai grav caz de până acum. Şi-au dat timp până pe 3 decembrie, însă, să tot analizeze.
CĂCIULATA. Clubul de șah Vados a terminat Divizia A la șah pe echipe masculine pe locul 5 la prima participare a clubului în această competiție.
“De-a lungul Anzilor” (Ţara de Foc – Ecuator), la 3.404 metri înălţime, timp de câteva luni bune: visul a doi tineri alpinişti arădeni.
UT Arad
BUCUREȘTI. Meciul anului pentru Academia UTA se joacă duminică, de la ora 11, la baza sportivă ARCOM, aflată în proprietatea celor de la FCSB.
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
5
Local
Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" (UAV) Arad, care a fost inaugurat vineri, se află într-o clădire istorică reabilitată cu şase milioane de euro, în care în urmă cu peste un secol a funcţionat prima şcoală evreiască din Transilvania.
3
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.