Atleta Noemi Szucs, legitimată la CS Universitatea Arad, a câștigat Cupa de Iarnă, unul dintre ultimele concursuri din calendarul pe anul 2017 al FRA. Szucs (20 de ani) a triumfat în proba de 800 m (timp 02:22.14), fiind urmată de Roxana Ghiuță (CSM Suceava - timp 02:28.06) și Ilinca Paraschivescu (Rapid - 02:28.21).
Tenismena arădeană Iulia Marko, legitimată la CS AMEFA Arad, a cucerit „Cupa de iarnă”, organizată sub egida FR de Tenis, de către CSM Oradea, încheind neînvinsă tabloul „şah” al categoriei Under 14. În drumul său spre trofeu, Marko a trecut şi de colega sa de club, Martina Minea, scor 6-3, 6-7(4), 6-3, acesta fiind singurul ei meci în trei seturi.
România
TIMIȘOARA. Gest șocant al unui bărbat în vârstă de 73 de ani, care luni dimineață a ales să își pună capăt zilelor, sărind de la etaj. Polițiștii fac acum cercetări pentru a vedea care au fost circumstanțele în care acesta s-a sinucis.
ARADON Sport local
RM. VÂLCEA. Clasări în Top 10 pentru elevii Denise Bejan (clasa a IX-a la Colegiul Particular „Vasile Goldiș” Arad) și Leonardo Igreț (clasa a X-a la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad) la etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la Pentatlon Atletic, desfășurată săptămâna trecută la Râmnicu Vâlcea.
ARADON Sport local
BĂLŢI. Lotul naţional de box juniori a participat la un puternic turneu internaţional în Republica Moldova, cu pugilişti din Kazahstan, Ucraina, Cipru, Israel, Moldova şi România.
Advertorial
Duminică, de Florii, în festivalul Suflet de România s-a format în miezul zilei o impresionantă horă în fața scenei, în care s-au prins artiști, spectatori și organizatori. În weekend, Suflet de România a oferit participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea șezătorilor de altădată.
Mapamond
Protestele studenţeşti împotriva războiului din Gaza s-au extins în acest sfârşit de săptămână la zeci de universităţi din Statele Unite şi s-au soldat cu sute de arestări şi cu ciocniri între protestatari şi forţele de ordine, potrivit EFE.
Local
Inițiativa de a lăsa copiii să-și folosească imaginația aparține Asociației GAL Lunca Mureșului de Jos, ca membră a proiectului TOM (Tradiții, Obiceiuri, Meșteșuguri).
Local
Mihnea-Ionuț Mateiu și Cristina Rucărean au obținut medii de peste 9,60, clasându-se pe locurile doi și trei, dintr-o promoție cu 192 de absolvenți.
1
UT Arad
IAȘI. UTA a trecut de „Poli” Iași, după o primă repriză slabă, însă o a doua așa cum ne-am dori întotdeauna. Antrenorul UTA-ei a recunoscut jocul modest din primele 45 de minute, iar victoria o pune și pe seama schimbărilor pe care le-a nimerit.
1