aradon.ro Web analytics

ODESA. Conform informaţiilor furnizate de Mediafax, câteva mii de susţinători ai Ucrainei unite, unii purtând căşti şi înarmaţi cu bâte, s-au reunit duminică seara la Odesa, după care au pornit în coloană spre sediul regional al poliţiei, unde au fost întâmpinaţi de directorul instituţiei, a constatat AFP. Vă reamintim, în data de 2 mai aici şi-au pierdut viaţa 31 de persoane.
Parcul 23 August trece printr-un amplu proces de modernizare. Pe copii, însă, îi pasc pericole la tot pasul.

Advertorial

Horă impresionantă de Florii, pe Domeniul Regal Săvârșin, în Festivalul Suflet de România
Duminică, de Florii, în festivalul Suflet de România s-a format în miezul zilei o impresionantă horă în fața scenei, în care s-au prins artiști, spectatori și organizatori. În weekend, Suflet de România a oferit participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea șezătorilor de altădată.

Mapamond

Protestele studenţeşti împotriva războiului din Gaza s-au extins la zeci de universităţi din SUA
Protestele studenţeşti împotriva războiului din Gaza s-au extins în acest sfârşit de săptămână la zeci de universităţi din Statele Unite şi s-au soldat cu sute de arestări şi cu ciocniri între protestatari şi forţele de ordine, potrivit EFE.

Local

La Nădlac, copiii au pictat ouă și turtă dulce
Inițiativa de a lăsa copiii să-și folosească imaginația aparține Asociației GAL Lunca Mureșului de Jos, ca membră a proiectului TOM (Tradiții, Obiceiuri, Meșteșuguri).

Local

Doi arădeni, printre cei mai buni absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție din Cluj
Mihnea-Ionuț Mateiu și Cristina Rucărean au obținut medii de peste 9,60, clasându-se pe locurile doi și trei, dintr-o promoție cu 192 de absolvenți. 1

UT Arad

Mircea Rednic vrea stadion plin cu oltenii lui Mititelu
IAȘI. UTA a trecut de „Poli” Iași, după o primă repriză slabă, însă o a doua așa cum ne-am dori întotdeauna. Antrenorul UTA-ei a recunoscut jocul modest din primele 45 de minute, iar victoria o pune și pe seama schimbărilor pe care le-a nimerit.

Local

Peste 1.000 de copii s-au întâlnit cu polițiștii arădeni, în săptămâna Școala Altfel
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri. 1

UT Arad

UTA a dat lovitura la Iași, după o repriză secundă foarte bună
Elevii lui Mircea Rednic au câștigat cu 2-0, profitând și de evoluția slabă a moldovenilor. 5

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele:

Local

POLITIC. Ilie Cheșa și-a depus oficial candidatura pentru Primăria Aradului, din partea PSD
Totodată, a fost depusă și lista candidaților PSD Arad la Consiliul Local Municipal. 8

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.