Niciodată nu am putut crede că regele a fost un ticălos. Un „trădător” ori o „slugă”. La început, mă gândesc acum, eram sub influenţa poveştilor, cu regi şi împăraţi. Or, ce ne sugerau ei? Măreţie. Grandoare. Respect. Sigur, Mihai I a trăit o dramă. A venit pe tron când era un copil. Dar şi aşa, educaţia comunistă nu îmi putea îmbolnăvi conştiinţa, mintea. Era, cred că mă înţelegeţi, aidoma inoculării sinonimului de Moş Gerilă, pentru Moş Crăciun. La şcoală vorbeam de Moş Gerilă, dar acasă îl aveam pe Moş Crăciun. Iar în ce îl priveşte pe rege, era la noi în casă ceva sfânt. Cine îmi va citi rândurile scrise în anii de după 1989, va înţelege că respectam monarhia, rolul ei în devenirea României. Carol I a fost un personaj extraordinar, iar ţara îi este datoare peste măsură. Ferdinand, şi cu imboldul reginei Maria, a fost determinant pestru destinul acestei ţări. Carol al II-lea a fost ceva mai „ciudat”, deşi a fost cel mai educat dintre toţi regii pe care i-am avut. Mihai? Cum spuneam, a fost un copil, apoi un adolescent ajuns pe tron în vremuri groaznice. Îi poate cineva nega simţirea pentru acest popor? Doar un nebun, iar când spun asta nu mă gandesc la Traian Băsescu, pentru că nu am probe, nu am un buletin constatativ de la o comisie medicală – deoarece un singur medic poate fi în eroare, pe când o comisie, mai greu.
Mă miră superioritatea cu care Băsescu se raportează la Casa Regală. La fel cum sunt uimit de termenii în care vorbeşte despre Rusia. Sau de naivitatea cu care tratează politica agresivă a Budapestei. Îl suspectez că este capabil să creadă că „aşa ceva nu se mai poate”, în secolul al XXI-lea. De parcă experienţa iugoslavă ar fi atât de departe şi nu am uitat cum popoarele de acolo s-au măcelărit, în mod barbar. De aceea cred că preşedintele nostru e tot mai paralel cu realitatea….
tristan.mihuta@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!