„Aradul, deşi un oraş promiţător, cu un potenţial deosebit din toate unghiurile de vedere, suferă la ora actuală un acut proces de plafonare. Nu pot să nu constat faptul că în Arad nu se desfăşoară nimic pozitiv, nimic spectaculos, nimic cu adevărat benefic în toate domeniile vieţii sociale, economice şi culturale. În ultimii ani, mai toate acţiunile întreprinse, programele desfăşurate, se înscriu în zona mediocrităţii, însă pe bani publici foarte mulţi, fără a avea rezultate notabile şi care, din nefericire, nu trec de graniţele judeţului la nivel de popularitate. Nu e suficient ca un număr de „personalităţi” , precum Tismăneanu, Liiceanu, Patapievici, angajate în cadrul unor evenimente sub comanda politică şi pe onorarii grase,să se prezinte aici şi să ne înveţe pe noi, arădenii, despre ce presupun democraţia şi bunul simţ. Într-adevăr, cultura civică şi politică a unei societăţi joacă un rol esenţial în procesul de dezvoltare al acesteia, însă eu consider că avem o nevoie imperativă de o reconfigurare a priorităţilor. Mă refer aici la faptul că Aradul este un municipiu bolnav, în sensul propriu al cuvântului. Încă suntem cap de listă în tragica statistică întocmită de Institutul Naţional de Statistică pe anul 2014 a incidenţei bolilor de cancer din ţară, iar în acest sens consider că Primăria, Consiliul Local şi Judeţean au o responsabilitate faţă de cei aproape 20,000 de arădeni înregistraţi şi diagnosticaţi cu această boală necruţătoare. Ce le putem spune acestor oameni? Că au fost alte priorităţi mai importante decât sistemul medical şi sănatatea? Noi dorim să fim capitală culturală europeană în 2021…Prefer însă, în calitatea mea de consilier municipal, de lider politic liberal, dar mai ales din prisma calitaţii mele de cetătean al Aradului, să fim Capitala Sănătăţii din România. Cred că acesta ar trebui să fie comandamentul nr 1 al Aradului, cel al sănătăţii!”, spune consilierul municipal Ionel Ciupe.
Ciupe : Aradul se plafonează tot mai accentuat!
Preşedintele pe municipiu al Partidului Liberal Reformator, Ionel Ciupe, consideră că, în loc să risipească banii pe diverse acţiuni mai mult sau mai puţin culturale, administraţia ar trebui să vadă care sunt priorităţile cetăţenilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!