Codași la Bacalaureat

De Eugen Rogojan
2Comentarii
Codași la Bacalaureat
Cele mai slabe școli ale județului, când vine vorba de promovabilitatea la Examenul de Bacalaureat Național.

Conform datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Arad, 64,91% dintre candidații înscriși în Examenul de Bacalaureat Național au reușit să obțină „nota de trecere”, adică nota șase.

Codașe

Liceul Tehnologic „Caius Iacob” a înregistrat un procentaj de promovabilitate de 28,99%, doar 20 de candidați dintre cei 69 prezenți obținând minimum nota șase la Bacalaureat. În Miniș, la Liceul Tehnologic „Vasile Juncu”, procentajul a fost de 12,5%, doi elevi din cei 16 prezenți având note mai mari de șase.

Și mai prost stă din acest punct de vedere Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan” din municipiu, unde doar doi dintre cei 20 de candidați au obținut note de promovare.

Totuși, performanța negativă a fost realizată de către Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” Arad. Aceștia au avut doar trei candidați înscriși în examenul de Bacalaureat. Doi dintre ei au fost prezenți la toate cele trei probe susținute, cel de-al treilea alegând să stea acasă când a avut loc proba la Limba și literatura română.

Astfel, „Spiru Haret” a devenit singura instituție de învățământ din județul Arad care are procentajul de promovabilitate la Bacalaureat situat la 0%. Situația, însă, nu este atât de tristă pe cât pare, deoarece această instituție este una ce oferă elevilor pregătire practică, anual având zeci de absolvenți ce devin, de exemplu, frizeri, bucătari sau chelneri.

Taguri: ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor