Cofetăria Libelula, simbol al Aradului, și-a închis ușile vineri, 30 septembrie. Pe ușa renumitei cofetării arădene scrie: “Închis pentru reorganizare”, însă nici responsabilii cofetariei care sambata (încă) lucrau acolo, pentru a strage din lucruri, nu pareau să creadă sută la sută în “reorganizare”. Aradon s-a deplasat până la Libelula și a apucat să surprindă responsabilii cofetariei în timp ce strângeau scaunele și mesele de pe terasă. Când i-am întrebat ce se întâmplă, dacă va fi închisă cofetăria ne-au dojenit puțin: “Unde ați fost atunci când ITM și instituțiile statului ne tracasau? Acum e târziu…”

Închiderea cofetăriei care oferea cele mai delicioase prăjituri și torturi nu a trecut neobservată, rețeaua de socializare Facebook fiind “inundată” pur și simplu de arădeni care au început să-si scrie amintirile ce-i leaga de cofetăria Libelula.

Unul dintre utilizatorii rețelei de socializare a adus un strop de lumină printre ceilalți în privința viitorului cofetăriei: “din informațiile mele se duc tratative cu altcineva să preia afacerea. Probabil va fi închisă numai temporar. Până atunci să fim optimiști că nu va muri încă un lucru bun în Arad”.

Iar amintirile arădenilor au început să curgă pe Facebook. Totuk a inceput cu postarea lui Eli Pintea.

“Nu voi vorbi despre simboluri de altădată și nici despre dulcegării trecute de dragoste. Nu voi pomeni nici numele acelea feminine însiropate și cremoase din amintirile liceanului: de fete și prăjituri. Când toata lumea se așteaptă să fie închisi politicieni, aflu că la Arad, azi, a fost Cofetăria Libelula. Primarul ar fi terminat din punct de vedere politic dacă cineva ar găsi vreo legătură între închiderea Cofetăriei Libelula și exercitarea mandatului său. Oamenii sunt necruțători cu violatorii și ucigașii de amintiri din copilărie. Foarte probabil că nu există o asemenea legatură. Tristeții mele absurde și copilărești, însă, i-ar trebui un vinovat! E frig, Gyuri nu cântă și la Libelula se vor ține de acum înainte parastase cu ușile închise, după pegasuri roșii care nu își mai recunoșteau copiii drept stăpâni”. -Eli Pintea.

“Plecând de la Pedagogic înspre Podgoria erau 3 cofetării cu ștaif: Parc, Tineretului, Libelula. În Arad erau și alte locații cu amprentă, cu personalitate. Îmi amintesc Spicul (cea mai bună plăcintă cu brânză), Moca (parcă așa se numea, unde găseai sana cu cornuri). Erau locații în care dacă mă duceai cu ochii închiși știam să spun unde sunt, îmi ajungeau celelalte simțuri. Îmi e greu să numesc în Aradul de astăzi astfel de locații cu atâta personalitate”. – Mircea Roman

“Când am sosit în Arad (1984) ieșea seara pe Corso și ne opream invariabil la Libelula unde ne întâlneam cu Who s Who din protipendada Aradului de altă dată!” – Șerban Tifescu.

“Zilele trecute vorbeam cu părinții pe Skype despre profiterolul de la Libelula, pâinicile alea rotunde, ce înotau în budinca de ciocolată, cu multă frișcă on top, dar fără să știm nimic de decizia asta”. – un utilizator al rețelei de socializare Facebook.

“Mda… Din păcate chiar se închide. Aseară, după ședința cu părinții de la școală, am fost aproape toți părinții din clasă la un ultim profiterol de la Libelula.” – Marcel Chișcan.

“NUUUUUUUUUUUU!!!!!!!!!! Cum se poate așa ceva?? De-abia am așteptat să merg acasă și să merg la Libelula să gust o prăjitură bună și să retrăiesc clipele minunate și dulci ale vremurilor de demult. Nici nu știu ce simt mai mult, tristete sau furie, cred că amândouă”. – Simona Demeter.

“Libelula din ultimii ani nu mai avea nici pe departe farmecul cofetăriei din copilăria noastră când fugeam de la câte o oră plicticoasă pentru un profiterol cum nu am mai mâncat niciunde în altă parte. Și nu cred că e vorba doar de nostalgia tinereții, ci și de atmosfera localului, parcă și aerul de acolo avea un miros aparte. Adevărata Libelula și-a ars demult aripile, cea care s-a închis acum era doar o buburuză vopsită artificial”. – Mircea Roman

“Profiterolul de la Libelula nu a fost bătut de nici un alt profiterol de prin lume. S-a închis Dacia și acum Libelula… Doamne, câte amintiri…!” – Codruța Palcu