COMENTARIUL ZILEI Liberali, aveţi grijă ce vă doriţi!

De Simion Todoca
Simion Todoca
Simion Todoca
Rămân la convingerea că PNL doar face valuri electorale pretinzând că vrea alegeri de primari în două tururi şi cerându-i premierului Dacian Cioloş să dea Ordonanţă de Urgenţă prin care să modifice Legea alegerilor locale.

Când i-a cerut public premierului „să respecte vocea străzii”, care, printre altele, a solicitat şi revenirea la alegerea primarilor în două tururi, Alina Gorghiu ştia deja ce îi va răspunde premierul. Numai că, a doua zi după ce Dacian Cioloş a declarat că nu poate, mai exact, nu vrea să facă acest gest, Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale, le trage lui Cioloş şi, mai ales, Alinei Gorghiu, o scatoalcă de zile mari. Mai exact, spune Zegrean, nu ar fi nicio problemă privind constituţionalitatea unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului, iar în privinţa Comisiei de la Veneţia, deasemenea nu ar fi vreo garagaţă, fiind vorba despre o simplă recomandare, pe care poţi să o pui în aplicare sau poţi să o ignori.

Există şi liberali- exceptându-i pe primarii în exerciţiu-care chiar îşi doresc alegeri în două tururi. Calculul lor este simplu : numărul primarilor PNL pe funcţii este mult prea mic faţă de cel al primarilor PSD, aşa că trebuie forţată o creştere substanţială. Liberalii se bazează pe mulţimea de partiduleţe declarate de dreapta, unele deja sateliţi proprii, altele în curs de devenire. În turul doi, acestea şi-ar da voturile proprii obţinute în primul tur candidatului PNL, pentru ca acesta să câştige în faţa candidatului PSD, primar pe funcţie, chiar dacă acesta obţine cel mai bun scor în primul tur.

S-ar putea, însă, ca acest calcul să fie unul total eronat, iar liberalii să rămână cu mai puţini primari decât la ora actuală. Dacă alegerile rămân într-un singur tur, primarii pe funcţii, indiferent că sunt de la fostul PNL sau de la fostul PDL, câştigă din nou, chiar şi cu doar puţin peste 25% din voturi. Dacă, însă, se ajunge în turul doi, şansele primarului devin infime, mai ales în mediul rural, unde forţele antiprimar, indiferent de culoarea politică a acestuia, se coagulează în turul doi. Aşadar, nu cred că liberalii chiar îşi doresc alegeri în două tururi, ci doar fac valuri.

„Dacă Dacian Cioloş va da curs falsei solicitări a PNL, aceştia ar putea să sufere o înfrângere catastrofală la alegerile locale”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase