Comisia de acreditare, în vizită la Spitalul Județean Arad

De Valentin Goran
Reactualizat la:
1Comentariu
Comisia de acreditare, în vizită la Spitalul Județean Arad
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad se află într-un amplu proces de reparaţii şi modernizări, în vederea acreditării.

Lucrările de reparații, modernizare și igienizare ce se desfășoară în acest moment în Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vor intra sub lupa comisiei de acreditare ce se va deplasa în orașul nostru, începând cu 13 iunie, tocmai pentru a oferi acreditarea. Din anul 2011, de la preluare, Consiliul Judeţean Arad a investit în domeniul medical peste 15 milioane euro, aici incluzând investiţii finalizate sau în curs de realizare şi aparatură medicală. „Consider că îndeplinim standardele necesare obţinerii acreditării ca Spital Clinic Judeţean de Urgenţă”, a declarat Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad.

Vizită pe secții

Pentru a verifica stadiul lucrărilor, a fost efectuată o vizită pe mai multe secţii.

S-a realizat igienizarea în majoritatea secțiilor și s-au făcut o serie de reparații. Saloanele și grupurile sanitare au fost dotate cu accesorii – dozatoare săpun şi prosoape de unică folosință. La Secţia Pediatrie I au avut loc ample lucrări de reparaţii, modernizare şi igienizare şi a fost achiziţionat mobilier medical. La Pediatrie II au fost reabilitate grupurile sanitare, a fost înlocuită tâmplăria existentă cu geam termopan, au fost schimbate inclusiv separatoarele dintre saloane. O altă secţie vizitată a fost cea de Ortopedie. Şi aici au avut loc lucrări de modernizare a saloanelor, inclusiv montarea de linoleum şi reabilitarea grupurilor sanitare. „Secţia de Ortopedie trebuia modernizată, din două mari motive: ca să oferim o siguranţă pacienţilor şi personalului medical şi, desigur, ca spitalul să poată fi acreditat”, a declarat Adrian Ţolea.

ORL și Oftalmologie

Pentru asigurarea calităţii actului medical, Consiliul Judeţean Arad a alocat în acest an şi suma de 323.000 de lei, bani ce se regăsec într-o serie de investiţii la secţiile ORL şi Oftalmologie. De asemenea, prin aparatura care se va achiziţiona la Oftalmologie, se vor putea efecuta şi la Arad operaţii de cataractă în sistemul public de sănătate. „Cu siguranţă investiţiile Consiliului Judeţean Arad, în aceste două secţii, nu se vor opri aici. Îmi doresc ca în perioada următoare să alocăm fonduri pentru renovarea faţadei şi înlocuirea tâmplăriei existente, cu geam termopan. Nu înseamnă că, odată cu vizita pentru acreditare, se vor încheia lucrările. Acestea vor continua pentru că mai avem multe de făcut” , a conchis preşedintele interimar, Adrian Ţolea.

Arădenii au contribuit și ei

O implicare deosebită în atragerea de donaţii şi voluntariat au avut Poliţia Locală şi Centrul de Excelenţă. Aceştia, prin proiectul „Cutia cu Monede” au reuşit să strângă aproximativ 12.000 de euro. De asemenea, Rotaract, Fundaţia Dalia şi Cetatea Voluntarilor au donat resurse importante, în special în reabilitarea secţiilor de Pediatrie. Tot la Pediatrie I o implicare deosebită în atragerea de donaţii şi voluntariat au avut și membrii MultiCultural Foundation cu o contribuție de peste 25.000 euro. „Avem de rezolvat locațiile pentru secțiile care sunt cu mari probleme. Mă refer la secțiile de Boli Infecțioase, Pneumoftiziologie și Maternitatea, care au nevoie de locații noi. Avem proiecte și am făcut multe cu sprijinul Consiliului Județean”, a declarat Mirandolina Prişcă, manager al Spitalului Clinic Judeţan de Urgenţă Arad.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor