Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, implementează proiectul „Îmbunătațirea accesului populației din județul Arad la servicii medicale de urgență“ cod SMIS 125384 având ca beneficiar parteneriatul format din Ministerul Sănătății, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și UAT Orașul Ineu. Proiectul este finațat prin Regio – Programului Operațional Regional 2014 – 2020 prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Obiectivul general al proiectului:
Dezvoltarea infrastructurii sanitare, prin investiții în dotări sau lucrări necesare infrastructurilor sanitare, care contribuie la dezvoltarea operaționalității la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate publică și îmbunătățind accesul la servicii medicale de calitate.
Obiectivele specifice ale proiectului:
• Dotarea infrastructurii unităților de primiri urgențe și a compartimentelor de primiri urgențe (inclusiv cu echipamente pentru terapie intensivă – ATI, precum și echipamente destinate secțiilor suport care deservesc UPU);
• Imbunătățirea accesului la servicii medicale a persoanelor din regiunea de implementare prin creșterea stării de sănătate publică
Valoarea totală a proiectului: 5.877.336,20 lei
Valoarea eligibilă nerambursabilă: 5.759.789,40 lei
Valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului: 117.546,80 lei
Perioada de implementare a proiectului este: 03.12.2018 – 30.09.2019.
Date de contact:
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad
Arad, 310037, România, Str. Andreny Karoly Nr. 2 – 4
Tel: 0040 – 357 407 200 / 0040 – 257 220 000
Fax: 0040 – 357 407 211
E-mail: scjaradsecretariat@yahoo.com
Web: www.scjarad.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!