Conflict de interese la Tîrnova

De Alin Gherasim
2Comentarii
Conflict de interese la Tîrnova
Fostul viceprimar al comunei, actualmente consilier local, a fost evaluat de Agenţia Naţională de Integritate.

TÎRNOVA. Un consilier local din Tîrnova, care a deţinut şi funcţia de viceprimar al comunei în mandatul 2008-2012, este în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate, fiind suspectat de conflict de interese administrativ. Cornel Gabor, căci despre el este vorba, în calitate de consilier local, a participat la dezbateri și votarea unei Hotărâri a Consiliului Local al Comunei Tîrnova prin care s-a aprobat transmiterea în folosință gratuită a unor suprafețe de pășuni către asociațiile crescătorilor de animale pe raza comunei Tîrnova, iar ulterior, în calitate de președinte al Asociației Crescătorilor de Animale Chier Arad, a încheiat un contract de comodat cu comuna Tîrnova, fără licitație publică. Asta susţin inspectorii de la Integritate.

Drept urmare, potrivit ANI, Cornel Gabor a încălcat dispoziţiile legii care spune: „(1)Consilierii județeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situațiile prevăzute la alin. 1, consilierii locali şi consilierii județeni sunt obligați să anunțe la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl au în problema respectivă. (3) Anunțarea interesului personal şi abținerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul – verbal al şedinței”.

Consilierul din Tîrnova nu a anunţat că ar putea fi în conflict de interese administrativ, aşa că acum riscă să fie exclus din consiliul local şi să nu mai aibă dreptul de a candida la o funcţie publică timp de trei ani.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor