Cei doi copii de 3 și 7 ani bătuți de tată, în 24 octombrie, în garsoniera în care locuiau de pe strada Abrud din cartierul Micălaca au fost luați în grija statului prin ordonanță președințială a Judecătoriei Arad. Mama copiilor şi-a dat acordul ca şi ceilalţi fraţi (de 8 luni, 2 ani şi 5 ani) ai copiilor bătuţi să fie duşi într-un centru de primire minori.
Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Arad, Erika Stark, a declarat, joi, pentru corespondentul Mediafax, că în urma demersurilor făcute la Judecătoria Arad s-a obținut ordonanță președințială pentru luarea măsurii de protecție în regim de urgență pentru cei doi frați. Aceştia sunt acum în grija unui asistent maternal. Totodată, Erika Stark a punctat pentru Mediafax că se încearcă găsirea unor soluţii pentru a-i aduce împreună pe toţi ce cinci fraţi.
Tatăl celor doi copii, Radu Iosif Porpona, în vârstă de 28 de ani, a fost arestat preventiv pe 30 de zile, pentru violenţă în familie. „Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, după ce în prealabil a fost începută urmărirea penală şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală, au înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi propunerea de arestare preventivă a inculpatului Porpona Radu Iosif, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violenţă în familie. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea procurorilor cu privire la inculpatul Porpona Radu Iosif, dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 zile.
Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment procesual, a relevat faptul că, în data de 24.10.2015, ora 00.30, în timp ce se afla la domiciliul său, suspectul i-a agresat fizic pe fiii săi, minorii I.C.Y., în vârstă de 7 ani, respectiv P.C.I., în vârstă de 3 ani, cărora le-a provocat leziuni traumatice constând în traumatism cranian, respectiv escoriaţii faciale şi echimoze faciale, astfel cum reiese din fişa de observaţie a minorilor care în prezent se află internaţi la Spitalul Clinic Medical Judeţean”, s-a arătat la acea dată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Potrivit managerului Spitalului Clinic Medical Judeţean Arad, cei doi copii au ajuns la unitatea medicală cu traumatism cranio-cerebral, escoriaţii faciale şi echimoze faciale, „ambii erau cu deficit staturo-ponderal, ceea ce subliniază defectul nutriţional şi de îngrijire la domiciliu”.
Copiii bătuţi de tată, în grija statului
Copiii bătuţi de tată, în grija statului
Cei doi copii de 3 şi 7 ani, ajunși la spital după ce au fost bătuți de tată, au ajuns în grija statului. La fel și frații lor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Profesorul Corneliu Pădurean, apreciat istoric arădean, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 71 de ani.
România
Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei s-a descătușat după victoria cu Oțelul. „Mă simt foarte bine aici pentru că sunt iubit. Orice antrenor își dorește o astfel de atmosferă cum e la Arad”.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
6
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
Citiți principiile noastre de moderare aici!