Cristi Todea: „Puteam câştiga cu orice echipă”

De Leo Sfara
4Comentarii
Cristi Todea: „Puteam câştiga cu orice echipă”
La finalul meciului UTA – Chindia Târgovişte, antrenorul arădenilor, Cristi Todea părea încă marcat de miza partidei, deoarece nu s-a exteriorizat deloc la conferinţa de presă.


„Este o victorie a băieţilor, una meritată până la urmă. Ca să aibă mai multă valoare, trebuie să câştigăm şi ultimul meci al anului, la Bucureşti, cu Metaloglobus. Se poate spune că ne-am adaptat mai bine la condiţiile de joc, dar trebuie spus că adversarul venea după o săptămână grea, lucru care a contat destul de mult. Însă, asta nu trebuie să scadă din meritele noastre, deoarece după cum am evoluat azi, ce atitudine şi determinare am avut, puteam câştiga cu orice echipă” – a declarat Todea.

La rândul său, antrenorul celor de la Chindia Târgovişte, Gheorghe Croitoru, vizibil afectat de înfrângere, a spus: „Vreau să o felicit UTA pentru victorie. Știam că în ciuda rezultatelor mai puţin reuşite de până acum, este o echipă puternică, cu jucători de valoare care fac diferenţa. Ne aşteptam la un meci dificil, din păcate pentru noi nici starea vremii nu a fost un aliat, pentru că astăzi UTA a fost echipa care s-a adaptat mai bine la condiţii. Ne-am propus să câştigăm, am avut şansă să înscriem în debutul meciului, am ajutat adversarul cu un autogol, după care lucrurile au mers cum am mers. Am egalat, am luat un gol destul de uşor, dar la toate acestea a contat şi starea terenului. Meciul de Cupă a fost un efort în plus pe care l-am făcut noi faţă de adversar, dar nu cred că aici a fost problema. Poate, pe un teren mai bun era altceva și asta pentru că suntem o echipă combinativă, punem mingea jos, lucru greu de realizat azi. E dureros că am pierdut, nu contează cine a mai făcut-o aici”.

curtu
Formaţii oficiale: UTA: Svedkauskas - Polgar, Scutaru, Filaret, Dinculescu - Păcurar, Tănase, Jorza, Hlistei - Florea, Curtuiuş. Rezerve: Barna - Iuga, Prună, Stahl, Asani, Toma, Boakai. Chindia: Popescu - Martac, Ispas, Vătavu, Ciobotariu - Pencea, Honciu, L. Mihai, Stoica - Nisipeanu, Cherchez. Re...



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor