Crişul a „ucis” campionatul!

De Daniel Scridon
1Comentariu
Crişul a „ucis” campionatul!
© Prof. Mihai Roşca
Gruparea pregătită de Mihai Roşca are maximum de puncte la încheierea turului.

Lume multă şi bună, sâmbătă, la derby-ul ultimei etape a turului Ligii 4 la fotbal, o confruntare care putea relansa lupta pentru câştigarea campionatului. Numai că revelaţia Frontiera Curtici a avut (prea mare) respect pentru adversarii de la Crişul Chişineu Criş şi nu a mai repetat evoluţiile frumoase din această toamnă.

Doar primele minute au stat sub semnul incertitudinii, după care oaspeţii au apăsat „pedala de acceleraţie”, pentru a-şi asigura un neverosimil, 3-0, la pauză. Mai întâi, Jichici a centrat de pe stânga, iar Mihai și-a plasat lovitura de cap la colțul lung (min. 36). Apoi, Ciornei (min. 41, șut imparabil, de la 25 m) și Ember (min. 44, lovitură liberă de la marginea careului, plasată perfect).

În actul secund, curticenii au forţat mai mult, dar imprecizia atacanţilor şi portarul Mucha s-a opus golului. Până în min. 80, când Parlapan a centrat perfect și Măgulean a trimis cu capul imparabil, 1-3. Până la final am mai notat câte o mare ocazie de ambele părţi, Liga, respectiv, Modan, dar şi eliminarea lui Covaci (min. 85), pentru o intrare urâtă la Gavriş. S-a încheiat 1-3, iar Crișul Chişineu Criş e campioană de toamnă cu punctaj maxim şi pare a fi „ucis” campionatul.

Formații

Curtici: Iacob – Gavriș, Al. Don, Pleșca, D. Morariu, Parlapan, Hanc, Avrămuțiu, R. Varga, Liga, Măgulean. Crișul: Mucha – Teședan, Al. Pavel, Lung, Ciornei, Borșa, Turcuș, Jichici, Ember (min. 86, Jude), Modan, Al. Mihai (min. 77, Covaci).

Arbitri: Mircea Ardelean – Daniel Bondar, Florin Vesa. Obs AJF: Vasile Rad şi Răzvan Cadar.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor