CS Ineu, peste UTA la Under 15!

De Daniel Scridon
CS Ineu, peste UTA la Under 15!
Fotbalul ineuan are viitorul asigurat. Grupa 2002 a CS Ineu a câştigat campionatul judeţean al juniorilor C, luând faţa celor de la UTA, semn că acolo unde se munceşte cu pasiune, roadele nu întârzie să apară. Formaţia din Ţara Zărandului va reprezenta Aradul la etapa zonală, programată la sfârşitul săptămânii viitoare în oraşul de pe Bega. Conform tragerii la sorţi, ineuanii au nimerit în grupă cu Unirea Alba Iulia şi Academia de Fotbal Gică Popescu, prima clasată urmând a disputa finala „zonei”, pentru un loc în semifinale.

Iată lotul campionilor din Ineu: Ciprian Ardelean, Ioji Moise, Andrei Tulcan, Denis Mariş, Robert Neșiu, Andreas Kiss, Raul Dochița, Aurelian Herlo, Dario Tărşan, Radu Șerban, Marius Dodu, Laurenţiu Dehelean, Cosmin Grec, Denis Mâneran, Darius Jurj, Eduard Ohriniuc, Denis Florea, Darius Bun, Adrian Iana, Alexandru Gavrilaș, Radu Ardelean, Roberto Țica, Tamas Boitoș, Vlad Petrehele, Laurențiu Ana, Alexandru Zamă, Florin Olar, Andrei Tărșan, Radu Cocian și Robert Botaș.

„Nu e puțin lucru ca o echipă din județ să fie peste cele din municipiu. Oricum, campionatul a fost strâns, ne-am luptat cu cele două grupe ale UTA-ei până în ultima etapă. Suntem mândri de ceea ce am realizat până acum, dar nu vrem să ne oprim aici. Dacă evoluăm la capacitate maximă nu ne e teamă de nimeni, sper să fim conectați la miza acestui turneu”, a spus Lucian Ardelean, cel care antrenează Ineul, alături de Cristi Sculici și Florin Rusu.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !