Cu o “dublă”, Bozian și-a învins fosta echipă

De Leo Sfara
1Comentariu
Cu o “dublă”, Bozian și-a învins fosta echipă
Național Sebiș nu a excelat la Lugoj și a pierdut cu 2-0, ambele reușit fiind semnate de un fost jucător al său.

Sebișenii mergeau cu gândul să nu piardă la Lugoj, însă de ce le-a fost frică nu au scăpat. E drept, diferența s-a făcut pe final, însă asta nu scuză înfrângerea. Și, mai mult decât atât, golurile au fost marcate de Bozian (foto), fost jucător al sebișenilor foarte mulți ani.
În startul meciului, ambele echipe au avut câte o mare ocazie. Prima dată, Velici a șutat sub bară, de la 17 metri, din lovitură liberă, dar Poiană a scos miraculos. la cealaltă poartă, Săulescu a scăpat singur cu Păduraru, dar – incredibil – a șutat în acesta. Încet, încet, gazdele au pus stăpânire pe joc, iar Velici, în două rânduri, a ratat deschiderea scorului, o dată Poiană scoțând cu piciorul un gol gata făcut.

După odihnă, sebișenii au început destul de bine, dar o primă ocazie a venit tot la poarta lor, Lazea nimerind bara. După aceea, Szekely a ratat uluitor, din careul mic trimițând cu capul alături. Apoi, în min. 83, s-a deschis scorul. Bozian a șutat direct pe cadrul porții, din lovitură liberă, când toți să așteptau să centreze, iar mingea a trecut printr-o pădure de picioare și s-a oprit în plasă, Poiană fiind mascat: 1-0.
Apoi, sebișenii au ieșit la joc, iar Ionică a cerut penalty, în min. 89, după ce a fost ținut în careu, însă arbitrul nu a dicat nimic. În prelungiri, acelațși Bozian a reușit un euro-gol, lob peste Poiană, de la 16 metri, pentru 2-0!

Lugoj: Păduraru – Daniel Filip, Miculescu, Radak, Fridrich – Ciubotariu, Lazea – Precupanu (Mărmăneanu), Bozian, Velici (Pădurariu) – Szekely (Marta). Sebiș: Poiană – Poștoarcă, Basic, Dumitrache, Siminic – Pintea, Ruță (Petculescu), Sz. Vereș (E. Dică) – Săulescu, Enciu, Tătulea (Vlădescu). Arbitri: V. Rodină (Ocna Mureș) – la centru, B. Vasile (Sibiu), R. Recorean (Mediaș) – asistenți.

Taguri: ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor