7. iulie 2011 16:20; Reactualizat la: 7.07.2011 16:20


Daca tacea, filosof ramanea

Daca tacea, filosof ramanea
Scris de T.M. - Parcă ţara aceasta nu ar avea destule probleme interne. Parcă nu am avem un dezastru în agricultură, în Sănătate, un alt dezastru în învăţământ. Parcă nu sunt destule eşecurile dezagreabile, care se ascund sub „brandul România”. Mai trebuie să vină şi preşedintele nostru ca să dea cu mucii în fasolea cancelariilor europene.

 (1 comentariu)

Ce a făcut preşedintele Traian Băsescu ştim. A spus că Regele Mihai I a fost trădător şi slugă a ruşilor. Măcar dacă se oprea aici! Dar a mai spus că şi el ar fi ordonat armatei să treacă Prutul!… Am mai spus-o, ştiu, dar mă văd obligat să repet – pentru fixarea cunoştinţelor, vorba dascălilor: noi, la un pahar de vorbă, când ne mai înfierbântăm, putem fi originali în opinii. Dar, şeful statului nu are voie să fie un diletant cu opinii grave în problemele de istorie. Mai ales la o emisiune televizată – pentru că, dacă era la un spriţ cu Blaga, Negoiţă, Videanu et co., nu era vorba de o opinie oficială.

Pe când aşa, ce?! Aşa, te aud ruşii, care sunt o putere care şi-au construit întreaga educaţie pe victoria împotriva hitlerismului. Şi ce dacă te aud? Cine pune o atare întrebare, nu merită niciun răspuns. Apoi, statul Israel se poate simţi profund lezat, având în vedere holocaustul şi umărul, chiar şi firav, pe care l-am pus şi noi. Profund jigniţi se pot simţi şi aliaţii anglo-americani care au contribuit cu atâtea sacrificii pentru a-l învinge pe Hitler. Prin reflex, ruşii, ofensaţi, pot sprijini revizioniştii maghiari etc. Deci, consecinţele sunt periculos de imprevizibile. Şi, totul, pentru că preşedintele s-a trezit vorbind neîntrebat.

 


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Ungureanu de Basesti
Iritat de pretenţia lui MRU de a deveni noul tătuc al trupelor de uscat, foşti puşcaşi marini pe vremea când [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (II)
Aşa după cum am arătat, dispariţia pragului electoral ar putea să aducă în Parlament o sumedenie de [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (I)
Pot să înţeleg că este frustrant pentru candidatul la un post de parlamentar să obţină cele mai multe voturi [...] mai multe »
Mai catolici decat papa
Într-o bună zi a anului de graţie 1994, pe culoarele Parlamentului, împreună cu teribilii "caţavenci" Mircea [...] mai multe »
Orban baseste mai departe
Cu mintea dusă în vremurile în care ludovicul era monedă imperială, Orbanul băsist îşi face datoria până [...] mai multe »
UDMR, intre zahar si bat
Din lipsă de cvorum, Camera Deputaţilor nu a putut adopta, marţi, niciuna dintre legile aflate pe ordinea de zi, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou