Democrat-liberalii au inceput lupta

De Andreea Pintea
Reactualizat la:
10Comentarii
foto Andreea Pintea
foto Andreea Pintea
Primvicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a descins la Arad alături de Gheorghe Ialomiţianu şi Valeriu Tabără.

ARAD. Întâlniri în judeţ, discuţii cu primarii şi aleşii din Biroul Politic dar şi dezbateri cu mediul de afaceri. Toate au fost organizate în ultimele două zile de către organizaţia democrat-liberală din Arad pentru ca primvicepreşedintele partidului, Cătălin Predoiu, să poată lua pulsul judeţului Arad. Prezent alături de Gheorghe Ialomiţianu şi Valeriu Tabără la o conferinţă de presă, Predoiu a punctat în mod clar că „PDL a început lupta”.

În ritm alert

„PDL trebuie să îşi armonizeze acţiunile de la centru cu cele din teritoriu. Partidul are nevoie de modernizare. Împreună cu oamenii vom găsi soluţii şi vom veni cu un Guvern alternativ care să fie şi un instrument de dialog. Ce putem spune în mod cert este că eforturile PDL dau rezultate. Privesc optimist spre viitor şi transmit un mesaj de luptă colegilor mei pentru intensificarea opoziţiei”, a punctat Cătălin Predoiu.

„USL nu are proiecte”

Pe de altă parte, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat: „USL nu are niciun proiect, eventual are un plan de supravieţuire. E momentul să repornim economia care a ajunsă se fie sufocată de politica dusă de USL. Guvernul nu are niciun plan de finanţare a economiei”. În ceea ce priveşte procesul de reorganizare a ANAF, Ialomiţianu a spus: „Să iei posturile din teritoriu şi să le duci la centru e o bătaie de joc. Reorganizarea ANAF e de fapt o bătaie de joc şi o stimulare a evaziunii”.

Nu vrea europarlamentar

Cătălin Predoiu a declarat că nu ia în considerare o candidatură pentru un post de europarlamentar. Cât despre o colaborare cu Mişcarea Populară, Predoiu a spus: „Se va discuta la momentul potrivit. PDL e deschis oricărei colaborări”.

predoiu (1)



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor