Din dragoste faţă de copii

Din dragoste faţă de copii
Sute de copii din judeţul Arad s-au bucurat, în ultimii 25 de ani, de vacanţe de vis în Elveţia şi Italia, datorită unor oameni cu suflet mare din Ţara Cantoanelor.

ARAD. Totul a început în anul 1995, când d-na Isabelle Augsburger Huguenin, care locuieşte în cantonul Neuchatel din Elveţia, a adresat invitaţia unui grup folcloric, format din copii instituţionalizaţi în casele de copii din Sântana, condus de învăţătorul Ioan Ciordaş şi de fiica acestuia, de a efectua un turneu în ţara sa şi de a petrece acolo o parte a vacanţei de vară.

Datorită problemelor legate de vize, cu toate că exista deschidere din ambele părţi, abia în anul 1998 se reuşeşte plecarea în Elveţia a unui alt grup de copii de la casele de copii din Sântana, la invitaţia soţilor Isabelle şi Christian Huguenin, românii fiind cazaţi la familii din regiune.

În anii următorii, tot mai mulţi copii instituţionalizaţi la casele de copii din Sântana, dar şi din Zăbrani, au vizitat Ţara Cantoanelor, pe timpul verii. Acestora li s-au alăturat, în mai multe rânduri, tinerii care au compus la vremea respectivă Ansamblul Folcloric ,,Busuiocul” Sântana, care au şi susţinut spectacole mult apreciate.

Vizitele s-au extins apoi şi pe timpul iernii, copiii români bucurându-se din plin de plăcerile oferite de zăpada munţilor elveţieni.

În anul 2003, Isabelle Huguenin a creat Asociaţia ,,Pierrome”, în memoria tatălui ei, care poartă numele acestuia, un om de o mare generozitate. Prin această asociaţie proiectele de legătură dintre partea română şi cea elveţiană s-au derulat mult mai uşor.

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, din 2007, legăturile româno-elveţiene au devenit şi mai facile. Sute de tineri din judeţul Arad au avut posibilitatea de a petrece, în mod gratuit, o parte a vacanţelor de vară, atât în Elveţia, iar în ultimii ani şi pe litoralul Italiei, la Carrara.

Copiii români, au vizitat Elveţia şi în preajma Crăciunului, făcându-se mesageri ai obiceiurilor noastre de iarnă. De asemenea, constituiţi în echipe de fotbal, au participat, în mai multe rânduri, pe timpul vacanţelor de vară, la turnee organizate la Carrara (Italia) şi La Chaux de Fonds (Elveţia).

,,Am însoţit, de mai multe ori, grupuri de copii, atât în Elveţia cât şi în Italia. Pe lângă activităţile culturale şi sportive la care au participat, micuţii noştri au beneficiat, din plin, de multiple facilităţi de recreere, toate cu sprijinul nemijlocit al Asociaţiei ,,Pierrome”, reprezentată în principal de doamna Isabelle Huguenin, o femeie absolut extraordinară”, ne-a declarat prof. Emil Arsa, de la Liceul Tehnologic ,,Stefan Hell” Sântana.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !