Din nou…Greuceanu

De Vasile Filip
Din nou…Greuceanu
© O poveste pentru toţi
Şi în această duminică, Trupa de Marionete a TCIS prezintă povestea „Greuceanu” după Petre Ispirescu.

Dacă n-aţi reuşit duminica trecută (13 martie), să duceţi copiii la Marionete să vadă povestea lui Greuceanu, vă informăm că o puteţi face în această duminică (20 martie, de la ora 11, în sala de pe str. Episcopiei).

Veţi avea ocazia să intraţi lumea basmului cu povestea lui „Greuceanu” după Petre Ispirescu, în regia lui Gabriel Apostol. Din distribuţia spectacolului fac parte Lenuţa şi Sorin Dorobanţu, Izabela şi Mircea Moş şi Loredana Alexandrescu. Scenografia este realizată de Oltea-Clara Daranga iar muzica originală de Dan Bălan.

Basmul spune că împăratul Roşu era foarte mâhnit că nişte zmei furaseră soarele şi luna de pe cer. De aceea el a dat de ştire tuturor că oricine se va găsi să scoată soarele şi luna de la zmei, acela o va lua pe fata sa de nevastă şi încă jumatate din împărăţia lui. Un viteaz, pe nume Greuceanu, auzind şi el de făgăduinţa împărătească, îşi lua inima în dinţi şi plecă la împaratul să se închine cu slujba. Dar peripeţiile lui o să le vedeţi duminică…

Ar mai fi de spus că Gabriel Apostol, cel care a pus în scenă acest spectacol, este actor şi regizor la Teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti. El a mărturisit că s-a hotărât să pună în scenă basmul „Greuceanu” deoarece a fost foarte puţin montat pe scenele teatrelor de animaţie de la noi şi, mai ales, pentru că este un basm neaoş, românesc.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase