Următoarea întrecere din calendarul lui Gag este Campionatul Național indoor de săptămâna viitoare, programat tot la București.
Din nou primul pe podium
BUCUREȘTI. 19 metri și 62 de centrimetri a măsurat cea mai bună aruncare a atletului Andrei Gag (CSM Arad) în proba de aruncare a greutății din cadrul celei de-a doua etape a Campionatului Național indoor pentru seniori, desfășurat sâmbătă, în sala din complexul „Lia Manoliu”. Arădeanul pare a avea asigurat locul în delegația României pentru CE indoor de la Praga (6-8 martie).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Manifestările dedicate comemorării eroilor revoluției din Decembrie 1998 debutează sâmbătă, 21 decembrie, la ora 7:40, la Orologerie, pe strada Cocorilor, unde va avea loc sfințirea noului Monument al Eroilor.
UT Arad
ARAD. Adrian Mihalcea a jucat și a antrenat Dinamo, iar acum joacă, pentru prima dată la Arad, contra echipei sale de suflet.
Local
Aproape un milion de euro pentru Proiectul „„Revitalizare și regenerare urbană – Oraș Pâncota”.
România
Specialiștii din domeniul medical sunt sfătuiţi să raporteze autorităţilor apariția pe piață a unor siropuri de tuse care ar fi dus la moartea mai multor copii în India.
1
Local
Consiliul Județean Arad anunță că va edita o carte despre Valentin Voicilă, unul dintre liderii evenimentelor din 1989, de la Arad.
România
Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei a declarat, joi, pentru AGERPRES, că și-a depus demisia din funcție, decizia sa urmând să intre în vigoare începând cu data de 28 decembrie 2025.
Citiți principiile noastre de moderare aici!