„DN 7 seamănă a ogor”

De Simion Todoca
6Comentarii
„DN 7 seamănă a ogor”
Cu primarul Comunei Vladimirescu, Ioan Crișan, despre accesul în Via Carmina și Europa, dar nu numai.

Cum peste câteva zile expiră termenul de o lună acordat dezvoltatorilor din Via Carmina și cartierul Europa pentru a găsi o rezolvare a situației accesului din DN 7, am discutat cu primarul comunei Vladimirescu, Ioan Crișan, despre pașii făcuți în această direcție. L-am întrebat dacă există pericolul ca drumarii să închidă din nou cele două drumuri.

„Nu se închid”!

„Sunt convins că nu se vor mai închide, având în vedere decizia celor doi dezvoltatori de a rezolva situația. Pentru ca lucrurile să fie cât mai clare, voi recapitula, pe scurt, derularea evenimentelor. Așadar, înainte cu o zi de întâlnirea de la Prefectură, noi am fost la Timișoara, unde am stabilit de principiu o poziție, fără să batem lucrurile în cuie. După cum se știe, la Prefectură s-a stabilit un termen de 30 de zile, în care dezvoltatorii trebuie să ia o decizie comună, în caz contrar existând pericolul ca drumurile să fie din nou închise. Ca o paranteză, repet ce am spus atunci: închiderea accesului a fost un abuz împotriva cetățenilor. Mă gândesc cu groază ce s-ar fi putut întâmpla dacă incendiul de la spitalul de geriatrie ar fi izbucnit când accesul era blocat!”

Analiză „la rece”

„Așadar, s-a stabilit ca dezvoltatorii să rezolve problema accesului, pe cheltuiala lor. La dezbaterea de la Prefectură, cei mai mulți dintre cei prezenți au optat pentru construirea unui sens giratoriu și renunțarea la soluția accesului în „T”, prevăzută în PUG-ul aprobat. Adică, prevedea modificarea PUG-ului. Am spus că primăria nu se va opune, dar am atenționat că știu din experiență că va dura circa un an până când se va realiza sensul giratoriu. După întâlnire, judecând la rece, dezvoltatorii au ajuns la concluzia că, totuși, este mai bine să se adopte soluția din PUG, adică accesul în „T”. drept urmare, Via Carmina a solicitat deja certificat de urbanism, pe care îl vom aproba. În consecință, pe 11 sau 12 septembrie, cân vom merge din nou la Prefectură, să prezentăm măsurile luate, nu se va mai pune problema închiderii drumurilor, având în vedere că se fac pași concreți spre rezolvarea problemei. În această direcție, vreau să precizez că în minuta încheiată la Prefectură, primăria s-a angajat, sub rezerva votării în Consiliul Local, că va aloca 35.000 euro pentru realizarea lucrărilor pe partea de domeniu public. Consider că așa este normal”.

„DN 7 seamănă mai mult a ogor”

„Dincolo de toate acestea, nu pot să nu spun că locuitori din Vladimirescu, Mândruloc și Cicir au de suferit din cauza acestui DN 7, care seamănă mai mult a ogor decât a drum național, pe deasupra și european. În loc să închidă drumuri vechi de peste 100 de ani, care sunt în cadastru, CNADNR ar face mai bine dacă s-ar preocupa de transformarea DN 7 într-un drum cu adevărat european, cu care să nu ne fie rușine. Viceprimarul Mihai Mag nu mai prididește cu înregistrarea sesizărilor referitoare la impactul trecerii TIR-urilor peste „brazdele” de asfalt asupra caselor din apropiere. Oamenii sunt pur și simplu terorizați, spun că vibrațiile produse de trecerea mașinilor mai că răstoarnă paharul cu apă de pe masă. Aceasta este cu adevărat o problemă care cere soluții, pentru că îi afectează pe cetățeni”, încheie primarul Ioan Crișan.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor