Doctor Honoris Causa la UVVG

De Vasile Filip
Doctor Honoris Causa la UVVG
Prof. univ. dr. Giuseppe Zaccaria, rectorul Universităţii din Padova, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad

ARAD. Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad i-a acordat, în data de 01.10.2013, în Sala Ferdinand din cadrul Primăriei Arad, într-un cadru festiv de înaltă ţinută academică, d-lui prof. univ. dr. Giuseppe Zaccaria, rectorul Universităţii din Padova, distinsă personalitate a învăţământului superior european, înaltul titlu de Doctor Honoris Causa.

La eveniment au participat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector fondator, Preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi Preşedintele Comisiei de analiză de acordare a Doctor Honoris Causa, membrii comisiei: prof. univ. dr. Anca Hermenean, prorector Relaţii Ştiinţifice Internaţionale, Granturi şi Proiecte Europene din cadrul UVVG, conf. univ. dr. Aristide Sorin Başchir, Preşedintele Senatului, conf. univ. dr. Cristian Alunaru, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, conf. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative, membrii Senatului Universitar, studenţi, masteranzi, doctoranzi, postdoctoranzi, membrii ALUMNI.

Prof. univ. dr. Marius Grec a subliniat în LAUDATIO excepţionala activitate ştiinţifică şi managerială a domnului profesor univ. dr. Giuseppe Zaccaria, rectorul Universităţii din Padova. „Prof. univ. dr. Giuseppe Zaccaria a studiat dreptul la Universitatea din Padova, discipol al profesorului Enrico Opocher, obţinând licenţa în 1970, iar mai apoi se perfecţionează, prin intermediul unor burse obţinute, în medii universitare prestigioase: Universităţile din Oxford, Saarbrucken şi Washington. A fost profesor de Filozofia dreptului la Universitatea din Sassari (1977-1983), iar mai apoi profesor de Teoria generală a dreptului la Universitatea din Ferrara (1983-1990). Din 1990 devine profesor în specializarea Teoria generală a dreptului, iar ulterior predă Depturile omului şi informatică juridică la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Padova”.

„În perioada 2000-2003 este Visiting professor de Filozofia dreptului în Milano, la Universitatea Luigi Bocconi. În perioada 1992-2001 îndeplineşte funcţia de Decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Padova. În anul 2005 devine Membru al Consiliului Ştiinţific al Societăţii Italiene de Filozofie a dreptului; Din 2008 – îndeplineşte funcţia de vice-preşedinte al Muzeului de Istorie a Medicinii şi Sănătăţii din Padova, iar începând cu anul 2009 şi până în prezent, profesorul şi cercetătorul Giuseppe Zaccaria îndeplineşte funcţia de RECTOR al Universităţii din Padova, fiind investit în această înaltă funcţie, pe baza unui plan managerial de excepţie, care a făcut din Universitatea din Padova o adevărată fortăreaţă a cercetării ştiinţifice”. Recunoaşterea valorii profesionale este dată de dimensiunea activităţii didactice şi de cercetare, sintetizată în conferinţe susţinute la importante universităţi din lume, dintre care amintim: Universităţile din Ierusalim, Amiens, Bonn, Berlin, Buenos Aires, Oxford, Ecole des Hautes Etudes (Paris), Sorbona, Universitatea Complutense din Madrid, Madrid Rey Juan Carlos Menendez y Pelayo de Santander, Institutul Universitar European (Florenţa) sau Universitatea Columbia (New York).

Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a prezentat relaţiile academice de colaborare a Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad cu Universitatea din Padova. „Universitatea din Padova, înfiinţată în anul 1222, este una din cele mai vechi şi mai prestigioase centre de învăţământ din Europa, o universitate multidisciplinară care are în vedere să le ofere studenţilor atât formare profesională, cât şi un fond cultural temeinic. O calificare obţinută la Universitatea din Padova este un simbol al realizării unui obiectiv ambiţios, recunoscut şi râvnit atât de studenţi, cât şi de angajatori. Universitatea din Padova a avut profesori renumiţi: celebrul matematician, fizician şi astronom Galileo Galilei a fost profesor între anii 1592-1610, iar astronomul renascentist Nicholas Copernicus şi Stolnicul Cantacuzino au studiat aici. În septembrie 2007, Universitatea a semnat MAGNA CHARTA UNIVERSITATUM din Bologna, devenind astfel parte a Spaţiului European al Învăţământului Superior şi a Conferinţei MAGNA CHARTA OBSERVATORY. Universitatea din Padova este primul partener al Universităţii noastre, după înfiinţare”.

„De-a lungul celor 12 ani de parteneriate am derulat mai multe programe şi proiecte europene din care amintim: proiect GRUNDTVIG (dialog intercultural ca punct de pornire în dezvoltarea programelor de învăţământ superior), INTESA (curs de master european derulat în cotutelă, pe probleme de Politici ale Uniunii Europene), INTELJUS (proiect derulat pe probleme juridice europene), INSPIRE (proiect derulat de probleme de securitate şi prevenţie prin cooperare euro-regională), Grupul Universităţilor de la Coimbra – The Coimbra Group Development Master Intensive Programme (proiect care a vizat colaborarea universităţilor cu mediul economic euroregional). Dintre proiectele de mobilităţi amintim: pentru domeniul juridic proiectul International Training on European Law and Justice (Pregătire internaţională privind justiţia şi dreptul european), în care Universitatea noastră are ca partener Universitatea din Padova (UPE), Italia; proiecte susţinute de Direcţia Generală Afeceri Interne (UE); înfiinţarea unui Centru Cultural Italian la Arad (2009), în prezenţa d-lui Rector, prof. Vincezo Milanesei, a d-lui Mario Cospito, Ambasador al Italiei la Bucureşti şi a d-lui Giuffrida Manlio, Consulul General al Italiei la Timişoara; stabilirea unui centru permanent de informare a Universităţii din Padova, prin intermediul Asociaţiei non profit Europolicy Network, sub coordonarea d-lui prof. Tiberiu Grundwald; derularea unor mobilităţi de tip Erasmus: studenţi ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad au studiat timp de un semestru la Universitatea din Padova, Italia, în cursul anului academic 2010-2011, la specializarea Ştiinţe politice, iar în cursul anului academic 2012-2013, la specializarea Medicină generală”, a precizat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, Rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Prof. univ. dr. h.c. Giuseppe Zaccaria, rectorul Universităţii din Padova, a făcut, în disertaţia sa, o paralelă între universalitate şi universitate ca instituţie antică, care reuşeşte să treacă de orice frontieră şi limită. „Am încercat să spun că viitorul, pe care îl putem imagina doar într-o lume globală, trebuie să aibă în centrul ei cunoaşterea, universalitatea şi universitatea. Creşterea şi dezvoltarea economică sunt importante, dar la fel de important este spiritul critic, confruntarea raţională şi liberă dintre persoane. Pentru a fi competitivi în lumea globală avem nevoie de persoane capabile, cu o viziune globală”.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat: „Disertaţia Excelenţei Sale, prof. univ. dr. h.c. Giuseppe Zaccaria, rectorul Universităţii din Padova este în concordanţă cu aşteptările Asociaţiei Universităţilor Europene de la învăţământul academic de a deveni forţă motrică care să ajute societăţile europene să iasă din criza economică în care ne găsim”.

Delegaţia italiană condusă de prof. univ. dr. Giuseppe Zaccaria, rectorul Universităţii din Padova şi conducerea UVVG s-au întâlnit ieri cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă privind încheierea unui acord de colaborare între Arad şi Padova, având în vedere că oraşul nostru candidează pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană, a vizitat firma Maschio Gaspardo de la Chişineu Criş şi Grădina botanică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

„A fost o zi deosebit de însemnată pentru Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, care alături de Universitatea din Padova va reuşi să îşi realizeze obiectivele de a deveni o Universitate europeană. A fost o vizită istorică a rectorului Universităţii din Padova, una dintre cele mai prestigioase din Europa, a doua universitate care s-a înfiinţat pe harta Universităţilor europene. S-a semnat un nou protocol între cei doi rectori, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci şi prof. univ. dr. h.c. prof. univ. dr. Giuseppe Zaccaria, protocol care relansează relaţiile academice între Universitatea din Padova şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, Rector fondator şi Preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !