ARAD. Singura grupare fotbalistică arădeană care evoluază în Liga II, Şoimii Pâncota, rămâne un club care se respectă şi pune accent pe o bună colaborare cu reprezentanţii presei locale. Dovadă (şi) întâlnirea de luni, unde preşedintele Pavel Piroş şi colaboratori lui au prezentat ultimele achiziţii şi strategia pentru îndeplinirea obiectivului: salvarea de la retrogradare.
„Enciu va face diferenţa în atac, iar Gavrilescu va fi veriga cea mai importantă în compartimentul median” – este sigur pe sine Pavel Piroş. În cursul serii de luni era aşteptat la Arad şi ivorianul Traore, un jucător sub 21 ani, pariul lui Piroş în defensivă. Acolo unde va reveni şi Ad. Rusu, refăcut după accidentarea suferită în toamnă.
Printre priorităţile lui Piroş amintim: remedierea calităţii gazonului de la stadionul din Pâncota; asigurarea liniştii financiare la echipă; clasarea pe un loc onorabil care să facă cinste unui orăşel de 6 000 locuitori despre care se vorbeşte (şi) datorită echipei de fotbal.
Întrebaţi de ce au ales să joace pentru Pâncota, noile achiziţii au spus: „Am un respect deosebit pentru cei de la Pâncota, care ne-au ajutat, indirect, pe vremea când am jucat la Satu Mare, să promovăm în Liga II. Nu am ezitat la primirea ofertei şi sper să nu dezamăgesc” (Gavrilescu); „Galeria de la Farul s-a oferit să-mi plătească apartamentul să rămân acolo. Am mai avut alte şase oferte, dar am ales Pâncota pentru stabilitatea financiară, la recomandarea prietenului meu, Sorin Tarcea” (Enciu).
Doi „soimi” care sa faca diferenta
Preşedintele Pavel Piroş e convins că Gavrilescu şi Enciu vor ajuta Şoimii Pâncota să rămână în Liga II.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
2
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!