Dorel Căprar (PSD): Guvernul Zero oferă o infrastructură Zero (P)

Reactualizat la:
Comandat de PSD ARAD. Tiraj: 12.878 CUI atribuit de AEP la desemnarea Mandatarului Financiar: 11160007
Comandat de PSD ARAD. Tiraj: 12.878 CUI atribuit de AEP la desemnarea Mandatarului Financiar: 11160007
Guvernul Zero a oferit românilor infrastructură zero. Întregul sistem de drumuri și autostrăzi funcționează, de un an de zile, în regim de avarie, afirmă deputatul Dorel Căprar. Astfel, incompetența și indolența tehocraților, ucide. La propriu.

”Vedem astăzi, prin toată țara, ce înseamnă politica oferită de acest guvern în materie de infrastructură: morți și răniți, în fiecare zi, din cauza inexistenței de contracte pentru întreținerea drumurilor naționale.Vine iarna peste noi și nimeni nu ne oferă garanții că putem circula în condiții optime pe șosele. Numai în ultima perioadă, când vremea nu a fost prea prietenoasă, s-au petrecut accidente prin toată țara. Deja nu mai putem vorbi de simple accidente rutiere, ci de crimă cu premeditare . Asta pentru că la Ministerul Transporturilor nu este în stare să ofere o administrare eficientă a drumurilor și autostrăzilor. Din cauza amatorismului actualilor guvernanți, oamenii mor cu zile pe șoselele României”, a afirmat liderul PSD.

De asemenea, Dorel Căprar readuce în atenția publicului și situația dezastruoasă a drumurilor județene din judeţul Arad. ”Administrația Zero a PDL-PNL a oferit arădenilor, o infrastructură zero, pe aceeași linie a administrației centrale, tehnocrate. Toată lumea se plânge de gropile din județ, de calitatea mizerabilă a lucrărilor, de lipsa de semnalizare, de inexistența indicatoarelor. Asta, pentru că, corupția din PNL a ajuns la limite inacceptabile. Lucrările sunt efectuate numai de clientela politică a PDL-PNL, care, ani de zile a cotizat pentru campania electorală și de imagine a unora ca Gheorghe Falcă și Iustin Cionca”, a mai spus președintele PSD Arad.