Arădeanul se va confrunta, în turul inaugural de la Acapulco, cu Diego Schwartzman (Argentina), numărul 19 mondial și favorit 4.
Marius Copil nu l-a mai întâlnit până acum pe jucătorul argentinian, care acum două săptămâni a jucat finala competiției ATp de la Buenos Aires.
„Tunarul din Carpați” s-a despărțit recent de antrenorul Andrei Pavel, având în acest debut de seon trei succese și șase înfrângeri.
Duel cu favoritul patru de la ATP Acapulco
Duel cu favoritul patru de la ATP Acapulco
Marius Copil (locul 70 ATP) participă în această săptămână la turneul ATP din Mexic, al cărui principal favorit este spaniolul Rafael Nadal.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Clădirea abandonată, în care se aflau două persoane, a ars pe o suprafață de 50 de metri pătrați. Nu s-au înregistrat victime.
Mapamond
Fostul ministru al apărării britanic, Ben Wallace, a avertizat cu privire la sugestiile referitoare la îngheţarea războiului din Ucraina, într-un interviu în care a vorbit despre perspectivele acestui conflict cu Rusia, relatează vineri dpa.
Mapamond
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit vineri cu ministrul chinez de externe, Wang Yi, la Beijing pentru discuţii cu privire la o serie de probleme complexe, inclusiv tensiunile din ce în ce mai mari cu privire la sprijinul Chinei pentru invazia Ucrainei de către Rusia, informează Reuters şi AFP.
Local
Profesorul Corneliu Pădurean, apreciat istoric arădean, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 71 de ani.
România
Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei s-a descătușat după victoria cu Oțelul. „Mă simt foarte bine aici pentru că sunt iubit. Orice antrenor își dorește o astfel de atmosferă cum e la Arad”.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!