După Reşiţa urmează Mioveni

De Leo Sfara
După Reşiţa urmează Mioveni
Şoimii nu au timp de respiro! Victoria cu Metalul trebuie legată cu un rezultat pozitiv etapa viitoare.

Debutul excelent de sezon al celor de la Şoimii Pâncota îi obligă pe jucători şi antrenori să încerce mai mult, chiar imposibilul, intrarea în play-off. Ionuţ Popa ridică miza şi spune că – în cazul unei izbânzi, sâmbătă, la Mioveni – Şoimii e ca şi în primele şase echipe. Teoretic, e posibil, practic, va fi mai greu!

„Ştiu totul despre ei”

Antrenorul pâncotanilor ştie ce pot gazdele de la CS Mioveni, aşa că echipa sa va fi în gardă.

„Nu ne vom cantona în apărare, deoarece echipa gazdă e obişnuită să atace, să-şi creeze multe ocazii şi e puţin probabil ca meciul să se termine 0-0. Mai mult decât atât, noi mergem la victorie, avem nevoie de cele trei puncte. Cu o izbândă la Mioveni, suntem ca şi în play-off. Va trebui să atacăm, cel mai probabil vom folosi arma contraatacului, pentru a-i surprinde pe adversari. Ştiu totul despre ei, trebuie doar ca jucătorii noştri să asculte ce le spun” – ne-a declarat Ionuţ Popa.

„Să se ţină de cuvânt”

Întrebat cum îi simte pe jucători, după reconfortantul debut de la Reşiţa (4-0, cu Metalul), Ionuţ Popa a spus: „Am evoluat împotriva unui adversar slab, era clar că vom câştiga. Totuşi, e de menţionat seriozitatea băieţilor, care nu au tratat meciul de sus. Tot ei, aşteaptă să se rezolve problemele la club, iar consilierii să se ţină de cuvânt. Sper că mă înţelegeţi ce spun. Mental, jucătorii stau bine, sunt optimişti, îi simt în vână, chiar dacă CS Mioveni e un adversar de alt calibru”.

Vasi, accidentat

Nou sositul Emanuel Vasi acuză o leziune musculară şi este incert pentru meciul de sâmbătă, de la Mioveni. „Nici nu cred că-l duc pe Vasi la Mioveni, nu ştiu dacă are rost. E bine, în schimb, că mă pot baza pe Issa, care revine după etapa de suspendare. E un jucător esenţial în echipa noastră” – spune Ionuţ Popa.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase